Briose cu capsuni, simplu si elegant

Hahahaha! Asta ca sa stiti cum imi mentin greutatea sub control, adica nu o sa slabesc niciodata…dar, ce mai conteaza. Perioada capsunilor e scurta si dupa aia gasim alta reteta buna :))))

Pe (dar nimeni sa nu imi zica, ma, ca doua zile am vorbit ca o capsunareasa?!) asta am gasit-o, ca de obicei, via Pinterest. Am mai adaugat eu una alta si a iesit foarte bine. Briosele sunt moi, parfumate si aromate. Am facut tot frosting de philadelphia, mi se pare mult mai bun decat cel doar cu unt si mult mai sigur decat cel de mascarpone care mie mi se taie in 3 din 4 cazuri. Bun, deci compozitia brioselor este asta:

1 cup si jumatate de zahar brun/de cocos/de care vreti (adaug de dragul Daniei faptul ca un cup se masoara diferit de la un ingredient la altul, sunt convertoare pe net, dar ca idee e un pahar de 200 de mililitri)

Jumatate de cup de capsuni pasate + jumatate taiate bucatele marunte (desi eu le-as pune de la inceput pasate cu furculita pe toate, oricum se fac praf la mixat).

2 oua

2 cups faina

1 praf de copt

Esenta naturala sau seminte de vanilie din pastaie

Jumatate de cup de lapte

Jumatate de cup de unt gras moale (asta ar fi cam 115-120 de grame)

Zaharul, piureul de fructe, bucatelele de fructe si untul se bat la inceput. Se pun esentele si ouale pe rand. La final se alterneza laptele cu faina pana cand iese o compozitie cam lesinata. Se pun in hartiutele si tava pregatite si se dau la cuptor la 170-180 celsius cam 20 de minute.

Ies cam 15 pe dimensiunile cheselor de la Ikea, deci mai marisoare.

Se orneaza cu frosting de branza (adaug de dragul Andrei ca acesta se prepara cum am mai scris pe aici din: o cutie mica Philadelphia, 50 g unt si muuult zahar pudra, cam 2 plicuri de 80 de grame pun eu, reteta originala are inca pe atat) si capsuni crude, dar se pot manca si fara. Sunt bune tare!

Pofta buna!

Reclame

Un an

Facebook-ul mi-a aratat azi ca anul trecut, pe vremea asta, eram pe drum spre Linz, spre primul nostru consult. Parca a trecut o viata! Parca sunt imagini dintr-o alta viata! Cred ca asa si este. Abia acum imi dau seama cata liniste mi-a adus faptul ca e bine, ca lucrurile au mers bine, ca e sanatos…abia acum vad ce minune a facut medicul nostru, in linistea fiecarei zile. Acum inteleg toate scrisorile si fotografiile de pe holul spitalului, cele in care erau multumiri, acum inteleg si ma gandesc sa adaug si eu una. Sa ii multumesc ca simt linistea cum nu credeam ca o voi simti. O simt in faptul ca nu ma mai gandesc mereu la ceva rau, la o infectie, la spitale. In faptul ca am curajul sa il boscorodesc si sa ma enervez ca e capricios si nu mananca fara sa mi se stranga inima ca ar putea fi bolnav. In faptul ca am curajul sa il las sa fie el. In faptul ca eu redevin eu.

Stiu ca e cale lunga pana cand voi fi, din nou, fara frica. Poate ca mereu o sa mi se puna un nod in gat la gandul ca e posibil sa aiba „din nou” probleme, dar invat sa cred zi de zi ca poate fi si bine. Invat sa ma scutur de anxietatea care ma ucidea si sa imi inteleg angoasele si momentele de depresie, sa le leg de ce a fost si sa reinvat sa ma bucur. Nu e usor, dar e deja mai bine.

Mai sunt 3 luni pana la controlul de un an de la operatie si reusesc sa respir. Daca va fi bine, si parca acum incep sa cred ca va fi, putem incepe sa uitam ca a avut probleme. Asa a zis doctorul si il cred. Si lacrimez numai la gandul bucuriei care va fi.

Hate to hate (partea a 2-a)

Bai, fericirea altor oameni scoate ce e mai rau din unii. Bine, ok, pot sa pricep ca unii sunt cinici, altii cred ca e regie, marketing, si cate si mai cate, este problema lor. Dar cand lucrurile ajung la barfe de sant, critici, false modestii, arogante ieftine, prilej de a ne da stilati, decenti, regali in gust, dar mai putin in valori morale si decenta, ma apuca asa o mizantropie de m-as duce in padure.

Ce am vazut si m-a iritat zilele astea, ca sa intelegeti ca am urticarie de la nervi, nu de la capsuni…

1. Criticile vehemente la adresa rochiei, parului, machiajului, whatever. Eu inteleg ca nunta asta e un spectacol, dar nici acolo nu spui actorului cum sa isi faca rolul. Tine de personalitate, talent, cultura, varsta, dar toate sunt ale lui…nu o sa simta si joace altfel pentru ca duduia din primul rand nu rezoneaza. Pot sa accept o critica, atunci cand e constructiva, ca in cazul actorului, dar aicie vorba despre oameni si viata/alegerile/personalitatile lor…de ce trebuia sa faca una sau alta pentru ca asa crezi tu, persoana fara nicio legatura cu ei? Hai, serios, toata lumea stie ca e o eticheta (regula de bun simt pana la urma) care zice ca daca nu poti sa spui ceva frumos, taci!

2. Lauda ca prilej pentru critici/payback-uri/ironii ieftine. Sigur ca in tara asta multe femei nu au stilul si bunul gust al Ducesei de Sussex. Sigur ca multe nu au nici macar stilul Ducesei de Cambridge inainte sa fie ducesa. Sigur ca una e fosta actrita, cealalta vine dintr-o familie avuta si este educata si a devenit eleganta, nu poti sa o compari pe o duduita care a crescut la sat sau in Ferentari si a dat de bani cu niste femei pentru care stilul ar trebui sa fie o a doua natura. Sigur ca unele lucruri se educa, dar nu educi pe nimeni spunandu-i cu ura ca arata ca o cocota ieftina, ci apreciind frumosul si naturalul acolo unde este si atat. Si ar mai fi ceva de zis, este la fel de ieftin si de prost gust sa crezi ca toate trebuie sa fim copii ale lui Meghan sau Kate sau mai stiu eu cine ca, uite, ce frumos a fost si bla bla bla. Ok, unghiile false prea lungi, genele matura, fardul excesiv, hainele vulgare nu arata bine la nimeni, dar nu e ca si cand trebuia sa apara Meghan cu pistrui ca sa intelegem asta. Iar cine nu intelege, nu intelege oricum, ce rost are veninul. Ceea ce imi aduce aminte ca un domn destoinic si fan plastic spunea pe undeva ca Meghan arata „neingrijit” :))))))))

3. Rasistii…bai, ca bine zicea pe Facebook cineva, ati cam gresit secolul. Ce fiinta limitata si penibila sa fii sa ai o problema cu faptul ca fata aia are o parte de culoare, partea buna as zice eu din ce am vazut in ultimele zile legat de familia ei extinsa. Nu, serios, ce poate fi in capul unui om care nu o crede demna de sotul ei din cauza asta? As putea sa va aduc aminte ca, pe vremuri, familiile regale ajunsesera sa nasca monstri din cauza cosangvinitatii…d’oh, incep sa cred ca practica nu le e straina nici „commonerilor”. Ca altfel cum?

4. Aia care au o problema cu faptul ca ea e americanca, actrita, mai in varsta, mai scunda, cu pistrui samd…wtf, people, stiti ca e un print prin tarile nordice care a luat-o de nevasta pe una care s-a dezbracat intr-un reality show…nu, serios, tocati-o si pe aia daca va plictisiti. Si im ce protocol regal scrie ca trebuie sa va placa voua cu cine se insoara Harry…ma rog, gurile rele zic ca nici reginei nu ii place si ati vazut ce elegant si incruntat tacea?! Mda de rochia ei ce ziceti? Flori, galben, ce baba tembela! Asa-i?

5. Aia care numesc Familia Regala Britanica „intretinuti care traiesc din banii nostri” si variatii pe tema…aici nu pot sa zic decat un isteric : hahhahahahgahahahhahaha! Bai, daca sunteti in UK si munciti si platiti, puteti pleca, daca sunteti „din aia” care merg in UK si nu muncesc prea mult, sunteti niste paraziti care se cred fluturi sau ceva. Desi, nici macar decorativi nu sunteti si, in mod clar, mancati din banul contribuabilului mai ceva ca familia regala. Deci mai usor cu tupeul pe scari! Daca sunteti britanici (ceea ce ma indoiesc atunci cand scrii in romana, ai nume romanesc si comentezi pe ici pe colo) poate ai avea dreptul sa comentezi, dar exista statistici care arata ca Monarhia aduce o multime de bani prin astfel de evenimente, si va spun eu ca nu vreti presedinti ca uneori aia sunt mai rau. Recunosc insa ca am si eu o ptoblema cu domnii cu turnulete de „haur”…astia de unde au banii, ca vreau si eu sa ii culeg din pom daca se poate…

6. Aia care ii compara pe William si Kate cu Harry si Meghan si decreteaza, plini de importanta, ca unii sau altii sunt mai misto…who cares?! E o lege simpla a naturii care zice ca nu trebuie sa ne placa aceleasi lucruri, aceiasi oameni, deci faptul ca tu esti #teammegandharry este irelevant. La fel este parerea ta in relatia dintre ei, parerea ta despre ei, parerea ta in general. Sigur ca poti spune ca ii adori pe unii sau pe altii, dar numai caracterele slabe fac asta minimizand pe celalalt. E ca si cand ai incerca sa pari frumoasa si eleganta spunand ca ailalta e o cocota ieftina…da, ia stai?! Ma rog, eu ales sa ii iau asa cum sunt, diferiti, si sa nu comparam o iubire de mai bine de 20 de ani, cu una de cateva luni?! Ar fi dragut, aproape elegant, ca tot ne place cuvantul asta, sa admiram si sa ii lasam in pace.

Apropos, a vazut cineva pozele oficiale?! :)))

Sunt o “weddings sucker”

Nu stiu pe cine intereseaza parerea mea, dar mie mi-a placut nunta regala. Nu pot sa zic ca ma dau in vant dupa mirese (ce soacra o sa fiu, ha!), nici ca am ravnit la mana vreunui print (ha! din nou), dar si scepticismul, ura si agresivitatea indreptata catre oamenii astia ma scoate uneori din minti. Ok, nu sunt o printesa (ce imi plac aluziile mele fine!) crescuta ca Rapunzel, stiu ca lumea asta e marketing, dar de la asta pana la a suspecta ca totul este marketing…well, e cam ca treaba cu Olivia Steer, ori te omoara tot, ori nimic, de ce sa credem ca doar vaccinurile. Nu e mai la indemana apa? Pe aia trebuie sa o bei vrei nu vrei!

Nu imi place Markle, naiba stie de ce, e leu cu ascendent in rac, ca mine, si cineva intelept zicea ca nu iti place la altii ce nu apreciezi la tine. Imi pare teatrala, falsa si usor aroganta, cumva prea sigura pe ea. Nu e moment de introspectie, asa ca o sa zic ca nu imi place nici Kate, desi e capricorn, nu mai am scuze …parca anii au facut-o sa se inaspreasca, sa para mai mult android si mai putin om. Doar copiii ce mai scot de la ea zambetul ala emotionat-firesc de la inceputuri. Nici la ea, nici la Markle nu am vazut insa privirea aia de fata inamorata pana peste urechi, dar tot cred ca fetele astea isi iubesc barbatii. Poate sunt naiva, dar chiar nu cred ca nu este iubire.

Nu cred ca trebuia sa lesine de enotie, la urma urmelor nici eu nu am plans cu muci la nunta mea, dar asta pentru ca stiam ca e doar un spectacol si o petrecere, promisiunea o facusem in suflet, in doi, cu vreo 11 ani mai devreme, dar parca voiam acolo o lacrima, un suras. Pe Kate o mai trada vocea, lui Markle i-am gasit scuza meseriei, dar na…nu a fost ce imi imaginam. Chiar si asa nu cred, ma repet, stiu, dar chiar nu cred ca nu este iubire. Serios acum, cat de greu o fi sa iubesti un baiat frumusel care, nu numai ca te trateaza ca pe o printesa, dar te si face una. :)))) In plus nu toti iubim la fel.

Dar cred sincer ca in povestile astea, Regina a acceptat doua „nepoate” dupa chipul si asemanarea ei: doua muieri strasnice care sa improspateze sangele si sa le fie stanca baietilor astora care par sa fi mostenit mult din delicatetea si sensibilitatea mamei lor.

Acum, poate ne place, poate nu, dar modelul asta de femeie a avut succes in monarhia britanica (parca si micuta Charlotte imi pare mai curajoasa si asumata decat fratele ei George), asa ca nu vad de ce am vrea sa vedem altceva, exceptand motivele strict personale (sau proasta educatie hollywoodiana).

Eu nu o sa intru in detalii legate de frumusete, stil si altele, asta pentru ca am zis de la inceput ca sunt o soacra si gasesc o mie de cusururi, dar pot sa zic ca nunta asta (ca si cea a lui Will si Kate pe care am trait-o la job) mi-au placut si mi-au dat impresia aia ca „mai este bine si frumos pe lume”, asa ca nu o sa las ura si frustrarile nimanui sa umbreasca asta. Nici macar pe ale mele :))))

PS: si totusi, sunt singura ciudata care se uita la nunta si se gandea ce dezmatz o sa fie la inmormantarea lui Betty?

PS2: desi la cat de bine se tine baba e posibil sa nu o apuc eu

Zile din viata noastra

Copiii mei au viroza. Au avut, de fapt, acum sunt pe final asa, iar finalul asta inseamna muci, tuse si ceva fenomene digestive. Ei, bine, si cum Ivan nu era tocmai in apele lui, tusea, nu manca, se chinuia, am zis ca nu ar fi rau sa mai dau niste bani si sa imi duc copilul la inca un consult, la Sanador. Acolo, vreo doi copii bolnavi inaintea noasta, ca sa ne protejam si pentru ca afara e frumos si cald, am zis sa topaim in curte. Am urcat scari, am facut bezele adultilor din sala de asteptare, ne-am jucat cucu-bau cu un sofer de salvare, am zanganit toate cele, ne-a venit randul. Ivan nedormit avea o energie de vis si o stare de spirit pe masura energiei….seek and destroy. Asa ca am intrat in cabinet cu vaicareli. El se zbatea in brate si ma pocnea, eu ma chinuiam sa imi pastez demnitatea, el tipa, eu voiam sa par calma si zen…ma rog! Doctorita, tanara si draguta, ne asculta, incepe sa il consulte. Usor emotionat, Ivan se calmeaza, bate din gene precum pestisorul Cleo si sta cuminte si demn sa fie consultat. Se creeaza o idila, doctorita il imbrtiseaza si il intreaba daca nu vrea sa stea sa ii tina de urat, el zambeste sugubatz si incepe circul. Sa zicem ca in 3 minute cat a scris femeia raportul si reteta, a daramat mouse-ul, era sa darame calculatorul, aproape ca a daramat cantarul, voia sa se catere pe dulap, a rupt marunt toata aleza de pe pat, a jumulit niste tipizate de retete…totul sub privirile uimit-socate ale celor care asteptau, pentru ca, desigur, a troncanit si usa. Miloasa din fire, doctorita a venit cu mine la desk si a completat ea foaia, eu ma chinuiam sa tin ocupata fiara. Cand sa scot portofelul din rucsac sa platesc, Ivan o taie spre usa de zici ca avea arsice…eu fug dupa el, toata lumea se distra, eu mai aveam putin si lesinam de oboseala (ma si gandeam ca ma cred alea nebuna, ca doar asta numai copil bolnav nu pare). Macar de atata urlat si chirait de veselie si revolta a tusit suficient cat sa se vada ca nu am venit chiar degeaba. Per total a fost bine, o asistenta mi-a sarit in ajutor si s-a ocupat de el 2 minute cat am platit, semnat, plecat, diagnosticul a fost ca mai bine imi luam inca o geanta sau niste sandale de banii aia, suntem ok. Ba chiar avem si o noua porecla, pentru ca la final:

– Paaa, Taz! Pa, mama lui Taz! Succes!

………

Azi, dupa ce Ivan a tusit si mucit toata noaptea, Sasha s-a trezit entuziast. Nu prea am priceput eu euforia pana cand am constatat ca desenele sunt in engleza. Copilul meu care a decis ca el vrea sa invete limba engleza pentru ca „e asa de frumoasa” si ii plac cantecele in engleza mai mult (pot sa inteleg asta), in plus toate cele pe telefon sunt in engleza (muahahahha), a reusit sa schimbe singur limba de redare si era foarte multumit de el insusi:

– Mami, am schimbat in engleza singur, ca la inceput, ma gandeam ca am nevoie de tine, dar tu nu veneai ca ai adormit la loc (nu prea imi aduc aminte nici cand am zis ca vin, dar na, il cred pe cuvant) si m-am descurcat singur.

Eu personal nu stiu daca sa rad sau sa plang, mie mi-a luat o dupa-amiaza intreaga sa gasesc de unde se schimba limba!

Asa cum anticipam, ii place Coco, in primul rand pentru ca e o chitara, apoi ca e un copil care nu asculta (ne identificam sau ceva), apoi ca e cu scheleti si inca e pasionat de corpul uman. Atat de pasionat ca purtam discutii ca asta de ieri

Na, trebuia sa o salvez si aici. Azi, insa, in timp ce il pazeam pe frumosul adormit si Sasha facea tot posibilul sa il trezeasca, se apropie de mine languros si:

– Mami, mami, imi plac perisorii tai nazali!

Eu cand am zis ca e un crai, am zis, nu am spus tampenii. Acestea fiind zise, Over and Out!

Mom-guilt

In caz ca nu am fost suficient de nevrotica si dubioasa recent, mai bag una… eu nu stiu ce o sa ma fac cu „mom-guilt”… pe bune, ma simt super vinovata fata de copiii mei, mai prost e ca fata de fiecare diferit. Fata de Sasha sufar ca mi se pare ca nu il giugiulesc suficient, ca il cert prea mult, ca il pun la punct prea des, ca nu ii dau inghetata si ciocolata cand vrea, ca il santajez sa faca lucruri, ca nu il ascult deplin atenta, ca nu reusesc sa comunic profund, ca uneori ii vorbesc isteric sau chiar urat, ca nu sunt empatica. Fata de Ivan ma simt vinovata ca uneori il cert mai tare decat pe Sasha la varsta lui, ca nu ma joc cu el, ca nu vorbesc suficient cu el, ca uneori ii ignor crizele de plans, ca uneori nu ii dau jucariile care ii plac ca sa nu faca mizerie, ca e mult mai putin liber decat Sasha, ca e mai ignorat decat Sasha la varsta lui, ca nu il alerg suficient cu mancare, ca nu ma mai panichez la el cum faceam la Sasha, ca nici relaxata nu sunt si ii fac mii de analize, ca nu sunt echilibrata si linistita.

Fata de amandoi ca nu le sunt exclusiva, ca nu impart mereu perfect egal, ca sunt uneori egoista si vreau si pentru mine, ca uneori imi vine sa fug de acasa, ca uneori ma satur si ma enerveaza, ca urasc zilele in care sunt bolnavi si se plang continuu, ca ma urasc ca urasc zilele alea in loc sa fiu o mama buna si iubitoare si intelegatoare si etc, ca nu le gatesc mai mult, mai des, mai variat, mai pe plac, ca nu ii scot suficient afara, ca nu fac cu ei suficiente activitati in casa, ca nu, nu, nu….

In plus, momentele cand in loc sa le mai iau un tricou, o sanda, imi iau mie inca una (bine, a nu se intelege ca ei nu au, au, doar ca undeva inauntrul meu simt ca ar trebui sa renunt la mine mai mult, naiba stie de ce….), ca uneori simt nevoia de timp doar cu tatal lor sau cu mine singura si asta ma face fericita, toate astea ma fac sa simt ca nu sunt deloc campioana mamiceniei….si…mom-guilt.

Pe de alta parte ii vad crescand mari, buni si frumosi si ma gandesc ca macar pe ei, ca fiinte, tot i-am facut bine, cu toate esecurile mele materne cu tot 🙂

Frivolitati (follow up)

Nu stiu alte muieri cum sunt, dar eu am vesnic, dar vesnic, o lista lunga de shopping. Daca nu sunt haine, sunt pantofi, daca nu sunt pantofi, sunt decoratiuni, farfurii, chestii de mancat (da, domn’le, am lista si pentru mancare…ocd, much), daca nu sunt chestii casnice, sunt carti, jucarii, daca nu sunt pentru mine, sunt pentru copii, Sorin, mama, sora-mea, nepoti, prieteni samd samd samd. E deja evident ca ideea de economii imi e straina. Bietul om care m-a luat de nevasta!

Acum, eu am vazut zeci de metode si de teorii conform careia trebuie sa bugetezi, sa organizezi, sa bla bla bla, as vrea sa pot, dar fiecare are viciile lui, iar al meu nu e alcoolul, dar e la fel de pagubos. Nu am reusit performanta sa ma afund in datorii, nici nu cred ca o voi face vreodata (nu as zice hop pana nu sar parleazul), dar nici compulsia cu care actionez uneori nu imi da pace. Obsessing about obsessing….asta e noua! De fapt nu e, dar sa o lasam asa!

Oricum, in ultimele luni, dupa o atenta auto-evaluare si observare (ce naiba sa faci cand in 89% din timp interlocutorii tai au 2 si 5 ani, introspectezi) am ajuns la concluzia ca devin si mai shoppaholica atunci cand am o frustrare/anxietate/durere adanca, atunci cand lucrurile nu merg cum imi doresc sau cand sufar, imi e teama, nu ma simt in apele mele si prietena mea anxietatea ma ucide lent…na, sunt si cumparatul asta si bucuria aferenta un soi de tratament. O confirma chiar si psihologul/psihiatrul/terapeutul matusii mele din SUA, deci e pe bune! Dar ce voiam sa zic este ca de cand copiii mei sunt bolnavi si unul dintre ei e certat cu mancarea, eu ma hranesc cu achizitii si dulciuri. Achizitii materiale si in kg, doar nu in informatii ca Sasha. Norocul meu este ca e o perioada plina de aniversari, asa ca incerc sa ma canalizez pozitiv, dar saigur ca am si caderi pe modelul „iau cadou pentru prietene, pun si un maieu pentru mine” (ca doar am deja 40, sigur imi trebuie)….nimic nou sub soare, Uranus in Taur nu m-a vindecat inca. Si oricum sunt incurabila, cred ca stiu si de unde vine, si gena adictiva, si obiceiul prost de a cauta gratificari facile, de a masura fericirea si iubirea si aprecierea material samd samd samd

Depasind momentul psihologic vreau doar sa zic ca de azi vreau sa imi termin teancul de carti de citit si sa gasesc o rochie de vara, de-aia de italianca siciliana cu nasturi in fata. Stiu ca am mai zis asta, dar daca stiti unde gasesc una, va rog dati de veste!

Later edit: in fiecare an, dar in fiecare an in care zic ca o sa ini minimizez dulapul, dau jumatate de haine, ma rezum la mai putine, cumpar mai putine, se trezesc astia cu gramezi din cele mai frumoase rochii….la naiba!

Diverse

George, astrologul magician, scrie de ceva eveniment astral revolutionar si, ca o anxioasa ce sunt, mi-e cam teama. Nu e ca si cand in ultimii ani lucrurile au mers ca unse. De fapt, nici nu stiu cum sa zic, au mers ca o masinarie care se blocheaza, huruie, scoate fum, ai senzatia ca se dezintegreaza, dar isi face treaba. Habar nu am daca Uranus a fost de vina sau altceva dincolo de stele. Ce stiu sigur e ca as vrea sa inlocuiesc masina asta cu una ultimul tip, sa ma mai lase sa si respir, sa stau linistita in timp ce isi face treaba…sigur ca pe asta veche o pun in pod, preventiv, nu se stie cand trebuie sa isi faca treaba si batranica asta. Asa e cu anxiosii, simt nevoia de solutii de rezerva, iar eu nu prea am avut in ultimii ani asa ceva. A fost „totul sau nimic”. E ok, pana la urma m-am ales cu totul, sunt norocoasa, am copii si sunt sanatosi, am familie, am prieteni, am tot ce imi trebuie sa fiu fericita ca un leu cu mult prea multe planete in rac…ma simt acasa si e bine. Dar inca nu ma pot relaxa.

Ma rog, de fapt nici macar nu voiam sa scriu despre asta, ci despre faptul ca o sa explodez social si profesional de ieri, azi, maine…zilele astea. Si ca sa nu se supere stelele pe mine, am zis sa scriu aici una alta. Cum ar fi ca Sasha, care la aceasta ora tarzie (00.07) inca ii spune lui tata-sau de ADN, cromozomi si glande sebacee, este super haios mai nou. Doar astazi a emis o mie de chestii haioase. Spicuiesc:

– Sasha, hai sa mananci!

……

(Tot ce e mai sus x10) Apoi, Exasperata:

– Sasha, aici e o furculita cu mancarea in ea. Te rog sa vii si sa ti-o bagi si tu in gura sau si asta ti se pare ataaaat de greu!?

– Mami, e ataaaat de greu!

…………………..

In lift:

– Mami, ai o talie superba, sani mari….picioarele sunt cam lungi, ar putea fi mai scurte.

– Mai zi! :))))

……………………

La somn, acum o ora:

– Mami, mami, de ce ai urechile asa de mari?

– Nu sunt mari! Taci si dormi!

– Imi plac mainile tale deosebit de mari!

…………………..

Dupa ce Ivan a turnat juma’ de litru de apa in pat, am uscat patul cu masina de calcat de acum are o pata suspecta si neplacuta pe dormeza, il eliberez din carucior si il las sa plece. Sasha il ia de mana duios:

– Ivan, hai, hai, uite inca o sticla de apa, mami a zis ca ai voie, hai!

(Nu stiu daca e cazul sa mai zic ca nu i-am dat voie sa toarne apa in pat)

…………………….

Cam atat pentru azi. As putea sa povestesc frivol despre lista mea lunga de shopping, dar cred ca ma duc la somn.

Blogger culinar ma fac

Asadar, am inventat o reteta :))))) uimitor, asa-i?! Buuuun! Povestea noastra incepe cu o supa de galusti facuta din pasare de tara ca orice supa cumsecade. Si am zis eu ca as putea face, clasic, pe langa un pilaf cu legume. Toate bune si gustoase, dar…caci exista un dar…puiul de tara era cam adolescent spre adult, asa ca nu era tocmai usor de inghitit de sclifositii mei. Am tocat eu niste carne in orez, dar nu si nu. Cum dadeau de ea, faceau tot posibilul sa o evite. Am zis atunci ca trebuie sa fac ceva cu pieptul ala cupa C, asa ca am zis sa le fac ce le place lor mai tare: chiftele. Si au iesit, vis. Prin urmare, chiftelele altfel se fac asa:

Un piept mare de pasare de tara fiert pentru supa si dezosat.

Un morcov

O ceapa verde

Doua felii de franzea integrala inmuiata in lapte

O lingura mare de smantana grasa acrisoara

Doi catei de usturoi mari

Doua felii de sunca presata, jambon de curcan, orice are gust si textura de afumatura, fara sa fie gras

Un ou

Condimente dupa gust: sare, piper cu lamaie,boia dulce si cimbru am pus eu

Se macina toate (fara ou si smantana) in mixer pana se fac ca o pasta sau pana sunt maruntite complet. Se amesteca apoi cu mana oul si smantana. Se formeaza chiftele, se dau prin pesmet si se rumenesc pe tigaia unsa cu ulei de masline. Vis sunt, va zic, vis! :))))

Noi le-am mancat cu cartofi noi la cuptor si salata de rosii si castraveti. Pofta buna! 🙂

La multi ani, iubirea mea mare mica…mica mare…mare mare…eh!

Sunt deja 5 zile de cand incerc sa ma adun si sa scriu ceva. Nu mi-a mai fost greu pana acum, poate pentru ca era atat de usor sa nu vad cat ai crescut. Dar acum imi e imposibil sa ignor. M-am ascuns in spatele „pare mai mare decat este” (chiar pare), apoi in spatele „e mult peste varsta lui ca inteligenta si achizitii” (nu toti copiii de 4 ani stiu sa citeasca de la aproape 3, stiu sa scrie si au o memorie fabuloasa), ba chiar m-am ascuns dupa „inca nu e nici macar la gradinita” (nu ca nu ar fi putut), dar a venit vremea sa privesc lucrurile in fata…esti baiat mare, ai 5 ani, iar eu trebuie sa fiu „barbata” si sa accept ca „my baby is not a baby anymore”…oricum, nici „the baby” nu mai e chiar bebe si, desi la el inca ma ascund dupa „nu vorbeste inca”, „poarta inca pampers”, lucrurile sunt mai mult decat evidente: Sasha nu mai e bebe si nici macar baietel! E aproape baietoi, la un pas de adolescent si doi-trei de barbat in toata regula. Vai de capul meu ce soacra o sa fiu! Pe cuvand daca nu ii vad toate cusururile, dar tot minunat si perfect mi se pare. Si atat de inteligent ca ma minunez! (Hahaha, cioara!!!)

Mai, Sasha, si vad deja ca esti mare in tot ce faci. In modul in care te certi si iti sustii opiniile, in argumente si cunostinte, in modul in care reusesti sa manipulezi situatiile si sa cladesti lumi imaginare.

Desi uneori sunt obosita, nu ma satur ascultand cum zeci de minute in sir iti imaginezi o viata la curte alaturi de cainele si pisica ta imaginare. Nu pot sa nu ma entuziasmez cand vad cum poti gandi, crea, fauri si imagina.

Ma bucur ca o mama rea de faptul ca viroza asta nesuferita a mai amanat putin „serbarea de ziua ta” si, recunosc, ca va fi dureros cand o sa te vad sufland in lumanarile alea, dar si mai si cand o sa pleci la gradi si o sa iti placa. Nimic mai greu, poate doar prima plecare de langa tine. Offf…sunt o mama neintarcata si cred ca a venit vremea. La multi ani, iubirea mea! Sa ne cresti mare si intelept! Te iubim! Eu cel mai tare! Bine, bine, si tati! Chiar si Ivan :)))))