Miserable like a sunny day

Judecand dupa activitatea mea de aici ai putea sa zici ca am murit. Adevarul nu este insa departe. Ne-a lovit, in mijlocul caniculei, pe toti o viroza de nu ne putem ridica (la propriu, unii dintre noi, aka eu). Ca tot radeam pe aici de bolnavii de serviciu si ma laudam ca pe mine nimic nu ma rapune (nici macar virusul digestiv care i-a terminat pe ai mei la Linz, de la mic, la mare)…ei, iata ca si nasul isi are nanas, in acest caz nasa, si de vreo 12 zile bolesc, de o saptamana sunt semi-moarta si de doua zile sunt moarta complet, practic nici voce nu am (sunt femeia perfecta conform Adrianei, slaba si muta in cazul meu, ca blonda nu-s) si am inceput sa bag antibiotic pentru ca ma sufocam de la nenorocita de laringita, antibiotic si antihistaminice, combinatia bomba care pe mine ma ucide lent (sunt somnolenta si ma doare stomacul) in timp ce ma chinuiesc sa fiu cat de cat prezenta pentru copii. Sorin a scapat cu o forma usoara sau ceva, Ivan si el la fel, desi azi a inceput sa tuseasca usor ceea ce ma sperie, Sasha e ca mine. Acum vreo doua nopti tuseam in tandem noaptea de imi venea sa plang de rau, mila si disperare simultan. Acum suntem amandoi mai bine, cel putin asa parem…imi e si frica sa zic dupa atatea zile de rau. Afara e frumos si vara si eu nu vreau decat sa dorm fara sa ma tusesc cu senzatia ca mor, imi vars sufletul sau ma sufoc si atunci cand ma calmez eu sa inceapa copilul…da, ce voiam sa zic e ca nici la vacanta nu mai visez. Am fi vrut cateva zile la mare saptamana viitoare, cred ca o sa fie maxim una pe fuga daca ne intremam cat de cat si nu ii apuca pe Ivan sau Sorin…deja ma gandesc la ce e mai rau, iata!

Altfel mi-am luat o rochie pentru nunta Anei, nu ca nu aveam, dar ce pana mea, eu sunt Kate sa zburda la doua ore de la nastere? Nu, nu, sunt Irina, printesa cu mazarea, care zvacneste muribunda de la o viroza imputita.

Astept compatimiri si goodvibe-uri, poate ne trece si pun poza in costum de baie. Acum, cat sunt mai slaba cu aproape 2 kg.

Reclame

Asa, ca sa nu uitati de mine

Domn’le, daca si prietena psihiatru mi-a zis ca sunt patologica la cumparat (costume de baie pe care nu le port in situatia data), e clar, sunt…

Dar nu despre cumparaturi vreau sa scriu, desi ma mananaca palmele sa pun aici lista de shopping pentru ziua mea. Ca e lunga si scumpa si accept donatii…glumesc! Mnot!

De fapt voiam sa vorbesc despre lucruri delicate, cum ar fi silueta post-nastere. Ok, dupa Sasha, ori m-au ajutat hormonii, ori Doamne-Doamne se gandea sa nu ma deprim si sa nu il mai fac pe al doilea (il faceam oricum, l-as face si pe nr3), ori eram mai odihnita/ordonata/mancam mai bine si mai sanatos (si mai putin!!!!!!, si la ore normale!!!!!)…ma rog, ideea e ca, eram ok, 52,8 kilograme mereu, abdomen platutz (nu a fost complet neted niciodata), celulita cata si inainte, maini/picioare oarecum definite, piele neteda, bla bla bla….

Apoi am nascut pe Ivan, am trecut prin Iad si am venit inapoi, si ma lupt cu imaginea de sine mai ceva ca adolescenta de Ale care face azi 14 ani (I love you, baby, my first baby!!!!!) ….adica, ok, nu ma oripilez complet cand ma uit in oglinda (ceea ce e noutate absoluta), dar ocd-ista cum sunt (v-am zis ca a zis si psihiatrul, nu ma alint) mor si inviez cand vad ca nenorocitul de display nu arata mai putin de 53.8-54, ca burta mea e flasca desi fac abdomene cu carul si ma duc moarta-coapta la sala, ca nu ma pot controla cand e vorba de mancare (nici macar nu ma mai chinuie doar dulciurile), cand vad ca am celulita pe fund, imi atarna bratele, am cosuri mai rau ca la 14 ani (I love you, Ale!), cearcane ca la 60, riduri ca la 45 si fire albe in crestet. Acum, inainte sa ma transform in cliseu ambulant si sa ma vopsesc platinata (de fapt vreau roscata, dar ma dau elevata aici), sa imi injectez chestii si sa nu mai mananc decat salata (nope, never, tocmai mi-am cumparat tort), recunosc ca ma agat de oamenii care imi spun inca „domnisoara” si nu vad schimbarile de pe corpul meu (nici nu ar avea cum), dar eu le vad si imi stau pe inima. Ok, un kilogram e alint ar spune multi, dar kilogramul ala asezat strategic in cele mai nefericite locuri imi mananca nervii si inima. Si ma face amarata tare!

Stiu, nu e cea mai buna zi pentru lamentari, o sa mananc torturi, dar sunt furioasa si frustrata si complexata si trebuia sa ma exprim undeva. In plus, frustrarea ma face rea, suspicioasa si invidioasa, iar aceste „calitati” ma fac sa ma simt si mai mizerabil decat celulita. Mno, am zis!

Creieri pane si o reteta miam

Sunt zile in care simt ca nu mai pot, nu mai am energie pentru mine, pentru ei, ma scufund in capul meu care e adanc si inselator si stau acolo…ca si cand as fi sub apa si ma gandesc la rele. Stiu ca sunt semnele depresiei, anxietatii, sunt inceputul…am fost acolo, acum stiu ca nu trebuie sa raman acolo ci sa fac tot posibilul sa ies. Acum stiu ca nu trebuie sa tin in mine, ci sa vorbesc. Acum stiu si e mai bine, stiu ca trece, ca e doar un moment, ca sunt epuizata, ca inca imi e frica pentru ei, ca desi motivele sunt reale, reactia este doar felul in care mintea mea face fata. Si nu am chef sa gatesc, am chef sa fac doar ce vreau, nu ce trebuie, asa ca ieri nu am gatit. Am iesit in oras ca tot era 1 iunie si Sasha, ca un taur veritbil, nu a cerut jucarii, ci mancare chinezeasca. Si am mers si i-am dat si lui Ivan sa guste si apoi am constatat ca nu avea chiar gustul si mirosul potrivite. A urmat atac de panica, noapte nedormita…din fericire faptul ac umbla prin gunoi cand eu nu il vad a dat rezultate, nu a facut toxiinfectie, dar eu mi-am mai sters un nume de pe lista mica a celor la care am curajul sa mananc. Ma rog, si pentru ca vina nu mi-a dat pace, ca asa imi trebuie ca nu gatesc suficient, ca imi iau pauze cand nu e cazul samd samd samd, azi am facut (inspirata de Lucia, idolul meu in materie culinara) ardei umpluti cu quinoa si friptura. Mai, dar macar a iesit ceva din depresia mea hormonal-extenuata. Zic sa va dau ai reteta, ca pe cuvant ca merita. Ardeii astia sunt mai hranitori si mai buni decat aia de post cu orez si minunati ca garnitura la friptura. Deci reteta:

– o cana de quinoa de care vreti, eu am pus alba

– o ceapa

– cateva frunze de dafin

– niste legume deshidratate de la plafar

Toate astea se pun dupa ce quinoa a fost spalata in 4-5 ape si lasata la hidratat macar o ora pe foc la fiert. Quinoa se scurge de ultima apa si se pune cu apa proaspata in proportie 1/2, o cana de quinoa, doua de apa. Cand e fiarta se scurge bine si se pune intr-un bol.

– doua linguri de linte

-patrunjel verde

– o ceapa mica

– un morcov

– o rosie mica

– ardei de umplut

– suc de rosii

Peste se pun o rosie mica tocata si scursa, patrunjel verde tocat, o ceapa foarte mica tocata, un morcov mic ras, doua linguri de linte sparta spalata si scursa (eu am pus rosie) si lasata cu apa cat fierbe quinoa, o lingura de ulei de masline, se amesteca bine si se umplu indesand bine de tot ardeii. Se pun ca si ardeii normali cu putin ulei, apa si suc de rosii, patrunjel verde, la cuptor sau cu capac pe foc si se fierb pana scade apa (20 de minute more or less). Gata! Sunt minunati! Pot fi mancati asa cand tii post, ca garnitura cand nu, cu sau fara iaurt grecesc pe deasupra. Miiiam!

Iar eu dupa ce am fost si la sala si m-am vaicarit la toata lumea parca sunt usor mai bine….inca in cofa, dar vad razele de soare prin apa si incep sa ies! Pofta buna! Ma duc sa mananc inghetata desert!

Un sut in fund nu e mereu un pas inainte

La un moment dat credeam ca nu e nimic pe lume mai nasol decat sa fii considerata ultima ciudata din curtea scolii/fata blocului, asta pana cand am avut copii. Acum stiu ca e ceva mult mult inzecit mai rau, sa fie considerat copilul tau asa. Sigur ca nu poti sa ai pretentia ca un copil care a invatat sa citeasca singur inainte de 3 ani, care acum la 5 stie anatomie, stie ce inseamna sinonimele, paronimele, antonimele, invata singur cuvinte in engleza si stie formele geometrice, care stie sa scrie bine la calculator (nu si de mana) si are o memorie fabuloasa si o prezenta de spirit unica, sa fie considerat un copil obisnuit…sigur, e un ciudat. Il ajuta mult si faptul ca nu e atent decat la ce vrea el, ca vorbeste mult, ca nu asculta decat daca stii sa ii captezi atentia, ca e capricios si emotional, si eu sunt pregatita (sau asa credeam) sa fie considerat dificil sau greu de strunit. Dar nu ma asteptam, desi poate ar fi trebuit tinand cont de experienta mea personala, sa fie considerat „vinovat” ca este altfel. La fel cum nu ma asteptam ca eu sa fiu considerata oarba si nebuna (ca nu vad realitatea) atunci cand am pretentia ca lumea sa il trateze asa cum ar vrea sa fie tratata: cu acceptare, rabdare si toleranta. Si cu mentiunea ca are 5 ani…pentru ca desi arata de 7 si are inteligenta mult peste medie, e totusi un copil. Un copil nu foarte mare care incepe sa ia contact cu oamenii, un copil care are incredere si deschidere si care nu vreau sa fie lovit cu reactii negative, respingere si agresivitate de oameni care nu il inteleg. Nu vreau nici sa il ascund si sa il tin departe de oameni, pana la urma societatea este cea care este si, din pacate, oamenii buni si toleranti sunt putini. Uneori ai surprize chiar de la cei apropiati, la care nu te astepti, dar ma doare inima cand ma gandesc ca suturile astea repetate, ca loviturile astea „sub centura” nu il vor face „barbat”, ci doar ii vor amara si inchide sufletul ala sensibil.

Poate ca e adevarat ca noi parintii ne retraim propriile drame odata cu cresterea copiilor nostri, sunt sigura ca eu imi traiesc propriile suferinte si dureri alaturi de cele pentru el. As vrea insa ca el sa nu ajunga sa simta ce simt eu acum. Vreau sa rup lantul asta si nu stiu cum sa o fac. Sa perseverez, sa il las sa primeasca in plin ca si mine aceleasi experiente si sa sper ca pe el il vor modela altfel, mai bine, sau sa il feresc cat pot si sa ii inlatur din drumul lui pe cei care nu sunt capabili sa vada dincolo de aparente, indiferent cine sunt ei? Sa raman eu, asa cum sunt eu, acceptand oamenii asa cum sunt sau sa devin si eu genul care sancioneaza dur si fara mila pe oricine nu e in „standardul” meu si putini ar fi.

Habar nu am ce o sa fac, cert este ca e dureros cand mergi cu inima deschisa si rezultatul e un sut in fund care te cam darama.

Nu vreau insa ca nimeni sa il darame pe copilul meu si o sa fac tot posibilul sa nu se intample asta. Si o sa fac tot posibilul sa nu ma inraiesc si sa platesc cu aceeasi moneda…ca e greu sa forget, atunci cand nu poti sa forgive.

Later edit: acest post este o defulare, a se ignora eventualele incoerente si fraze ambigue. Multumesc!

O zi sasheasca

Azi a fost o zi de pomina. Sasha m-a bombardat cu Sashisme mai sensibile si mai putin sensibile, in plus am dat si eu un irinism:

Sasha si Ivan, unul langa altul. Ivan incepe sa ii care palme (de unde o fi invatat?!):

Eu: – Ce bine ca va iubiti!

Sasha: – Nu ne iubim, ne batem!

Mancam impreuna porcarii. Ca de obicei e lupta pe ele:

Sasha: – Ivan vrea sa manance el tot, nu ai voie!

Eu: – Lasa-l si pe el!

Sasha: – Dar, uite, mananca tot, parca e viclean Ivan asta!

Sasha isi priveste o unghie rupta:

Sasha: – Mami, mi s-a rupt o unghie!

Eu: – De ce oare, erau lungi?

Sasha: – Pentru ca nu imi dai calciu!

Si irinismul. Ajung in dormitor unde Ivan ma priveste gales si imi zice zambind:

– Caca!

Facuse cu adevarat si e prima data cand anunta, deci maxim entuziasm. Ma apuc sa schimb si suna telefonul, clasic, cand eram pana la coate. Imi spun „tare norocos e asta care suna!”. Termin, era Varu pe care apas sa il sun. Aud voce de barbat si incep plina de euforie:

– Cand ai sunat, il schimbam pe Ivan de caca, si m-am gandit: asta care suna are mare noroc. Deci, pe scurt, esti un norocos, Vlad!

– ……..

– Amuzant, nu?

-…….cu cine ziceati ca vreti sa vorbiti?

-(docta) cu varul meu, ma scuzati! Si incep sa rad isteric.

-Nu stiu cine sunteti, dar e ok, sper sa am si eu noroc!

-Fara de gres veti avea!

…. eu stiu cine era, era curierul de la FAN…bietul m-a asteptat si azi 10 minute ca sa ajung in fata blocului. Ce sa zic, bine ca nu era ala de la Econt, ala e un antipatic :))))).

Si pun aici pentru posteritate sashismul de ieri, ca e priceless:

Va urma!

Hate to hate (partea a 2-a)

Bai, fericirea altor oameni scoate ce e mai rau din unii. Bine, ok, pot sa pricep ca unii sunt cinici, altii cred ca e regie, marketing, si cate si mai cate, este problema lor. Dar cand lucrurile ajung la barfe de sant, critici, false modestii, arogante ieftine, prilej de a ne da stilati, decenti, regali in gust, dar mai putin in valori morale si decenta, ma apuca asa o mizantropie de m-as duce in padure.

Ce am vazut si m-a iritat zilele astea, ca sa intelegeti ca am urticarie de la nervi, nu de la capsuni…

1. Criticile vehemente la adresa rochiei, parului, machiajului, whatever. Eu inteleg ca nunta asta e un spectacol, dar nici acolo nu spui actorului cum sa isi faca rolul. Tine de personalitate, talent, cultura, varsta, dar toate sunt ale lui…nu o sa simta si joace altfel pentru ca duduia din primul rand nu rezoneaza. Pot sa accept o critica, atunci cand e constructiva, ca in cazul actorului, dar aicie vorba despre oameni si viata/alegerile/personalitatile lor…de ce trebuia sa faca una sau alta pentru ca asa crezi tu, persoana fara nicio legatura cu ei? Hai, serios, toata lumea stie ca e o eticheta (regula de bun simt pana la urma) care zice ca daca nu poti sa spui ceva frumos, taci!

2. Lauda ca prilej pentru critici/payback-uri/ironii ieftine. Sigur ca in tara asta multe femei nu au stilul si bunul gust al Ducesei de Sussex. Sigur ca multe nu au nici macar stilul Ducesei de Cambridge inainte sa fie ducesa. Sigur ca una e fosta actrita, cealalta vine dintr-o familie avuta si este educata si a devenit eleganta, nu poti sa o compari pe o duduita care a crescut la sat sau in Ferentari si a dat de bani cu niste femei pentru care stilul ar trebui sa fie o a doua natura. Sigur ca unele lucruri se educa, dar nu educi pe nimeni spunandu-i cu ura ca arata ca o cocota ieftina, ci apreciind frumosul si naturalul acolo unde este si atat. Si ar mai fi ceva de zis, este la fel de ieftin si de prost gust sa crezi ca toate trebuie sa fim copii ale lui Meghan sau Kate sau mai stiu eu cine ca, uite, ce frumos a fost si bla bla bla. Ok, unghiile false prea lungi, genele matura, fardul excesiv, hainele vulgare nu arata bine la nimeni, dar nu e ca si cand trebuia sa apara Meghan cu pistrui ca sa intelegem asta. Iar cine nu intelege, nu intelege oricum, ce rost are veninul. Ceea ce imi aduce aminte ca un domn destoinic si fan plastic spunea pe undeva ca Meghan arata „neingrijit” :))))))))

3. Rasistii…bai, ca bine zicea pe Facebook cineva, ati cam gresit secolul. Ce fiinta limitata si penibila sa fii sa ai o problema cu faptul ca fata aia are o parte de culoare, partea buna as zice eu din ce am vazut in ultimele zile legat de familia ei extinsa. Nu, serios, ce poate fi in capul unui om care nu o crede demna de sotul ei din cauza asta? As putea sa va aduc aminte ca, pe vremuri, familiile regale ajunsesera sa nasca monstri din cauza cosangvinitatii…d’oh, incep sa cred ca practica nu le e straina nici „commonerilor”. Ca altfel cum?

4. Aia care au o problema cu faptul ca ea e americanca, actrita, mai in varsta, mai scunda, cu pistrui samd…wtf, people, stiti ca e un print prin tarile nordice care a luat-o de nevasta pe una care s-a dezbracat intr-un reality show…nu, serios, tocati-o si pe aia daca va plictisiti. Si im ce protocol regal scrie ca trebuie sa va placa voua cu cine se insoara Harry…ma rog, gurile rele zic ca nici reginei nu ii place si ati vazut ce elegant si incruntat tacea?! Mda de rochia ei ce ziceti? Flori, galben, ce baba tembela! Asa-i?

5. Aia care numesc Familia Regala Britanica „intretinuti care traiesc din banii nostri” si variatii pe tema…aici nu pot sa zic decat un isteric : hahhahahahgahahahhahaha! Bai, daca sunteti in UK si munciti si platiti, puteti pleca, daca sunteti „din aia” care merg in UK si nu muncesc prea mult, sunteti niste paraziti care se cred fluturi sau ceva. Desi, nici macar decorativi nu sunteti si, in mod clar, mancati din banul contribuabilului mai ceva ca familia regala. Deci mai usor cu tupeul pe scari! Daca sunteti britanici (ceea ce ma indoiesc atunci cand scrii in romana, ai nume romanesc si comentezi pe ici pe colo) poate ai avea dreptul sa comentezi, dar exista statistici care arata ca Monarhia aduce o multime de bani prin astfel de evenimente, si va spun eu ca nu vreti presedinti ca uneori aia sunt mai rau. Recunosc insa ca am si eu o ptoblema cu domnii cu turnulete de „haur”…astia de unde au banii, ca vreau si eu sa ii culeg din pom daca se poate…

6. Aia care ii compara pe William si Kate cu Harry si Meghan si decreteaza, plini de importanta, ca unii sau altii sunt mai misto…who cares?! E o lege simpla a naturii care zice ca nu trebuie sa ne placa aceleasi lucruri, aceiasi oameni, deci faptul ca tu esti #teammegandharry este irelevant. La fel este parerea ta in relatia dintre ei, parerea ta despre ei, parerea ta in general. Sigur ca poti spune ca ii adori pe unii sau pe altii, dar numai caracterele slabe fac asta minimizand pe celalalt. E ca si cand ai incerca sa pari frumoasa si eleganta spunand ca ailalta e o cocota ieftina…da, ia stai?! Ma rog, eu ales sa ii iau asa cum sunt, diferiti, si sa nu comparam o iubire de mai bine de 20 de ani, cu una de cateva luni?! Ar fi dragut, aproape elegant, ca tot ne place cuvantul asta, sa admiram si sa ii lasam in pace.

Apropos, a vazut cineva pozele oficiale?! :)))

Zile din viata noastra

Copiii mei au viroza. Au avut, de fapt, acum sunt pe final asa, iar finalul asta inseamna muci, tuse si ceva fenomene digestive. Ei, bine, si cum Ivan nu era tocmai in apele lui, tusea, nu manca, se chinuia, am zis ca nu ar fi rau sa mai dau niste bani si sa imi duc copilul la inca un consult, la Sanador. Acolo, vreo doi copii bolnavi inaintea noasta, ca sa ne protejam si pentru ca afara e frumos si cald, am zis sa topaim in curte. Am urcat scari, am facut bezele adultilor din sala de asteptare, ne-am jucat cucu-bau cu un sofer de salvare, am zanganit toate cele, ne-a venit randul. Ivan nedormit avea o energie de vis si o stare de spirit pe masura energiei….seek and destroy. Asa ca am intrat in cabinet cu vaicareli. El se zbatea in brate si ma pocnea, eu ma chinuiam sa imi pastez demnitatea, el tipa, eu voiam sa par calma si zen…ma rog! Doctorita, tanara si draguta, ne asculta, incepe sa il consulte. Usor emotionat, Ivan se calmeaza, bate din gene precum pestisorul Cleo si sta cuminte si demn sa fie consultat. Se creeaza o idila, doctorita il imbrtiseaza si il intreaba daca nu vrea sa stea sa ii tina de urat, el zambeste sugubatz si incepe circul. Sa zicem ca in 3 minute cat a scris femeia raportul si reteta, a daramat mouse-ul, era sa darame calculatorul, aproape ca a daramat cantarul, voia sa se catere pe dulap, a rupt marunt toata aleza de pe pat, a jumulit niste tipizate de retete…totul sub privirile uimit-socate ale celor care asteptau, pentru ca, desigur, a troncanit si usa. Miloasa din fire, doctorita a venit cu mine la desk si a completat ea foaia, eu ma chinuiam sa tin ocupata fiara. Cand sa scot portofelul din rucsac sa platesc, Ivan o taie spre usa de zici ca avea arsice…eu fug dupa el, toata lumea se distra, eu mai aveam putin si lesinam de oboseala (ma si gandeam ca ma cred alea nebuna, ca doar asta numai copil bolnav nu pare). Macar de atata urlat si chirait de veselie si revolta a tusit suficient cat sa se vada ca nu am venit chiar degeaba. Per total a fost bine, o asistenta mi-a sarit in ajutor si s-a ocupat de el 2 minute cat am platit, semnat, plecat, diagnosticul a fost ca mai bine imi luam inca o geanta sau niste sandale de banii aia, suntem ok. Ba chiar avem si o noua porecla, pentru ca la final:

– Paaa, Taz! Pa, mama lui Taz! Succes!

………

Azi, dupa ce Ivan a tusit si mucit toata noaptea, Sasha s-a trezit entuziast. Nu prea am priceput eu euforia pana cand am constatat ca desenele sunt in engleza. Copilul meu care a decis ca el vrea sa invete limba engleza pentru ca „e asa de frumoasa” si ii plac cantecele in engleza mai mult (pot sa inteleg asta), in plus toate cele pe telefon sunt in engleza (muahahahha), a reusit sa schimbe singur limba de redare si era foarte multumit de el insusi:

– Mami, am schimbat in engleza singur, ca la inceput, ma gandeam ca am nevoie de tine, dar tu nu veneai ca ai adormit la loc (nu prea imi aduc aminte nici cand am zis ca vin, dar na, il cred pe cuvant) si m-am descurcat singur.

Eu personal nu stiu daca sa rad sau sa plang, mie mi-a luat o dupa-amiaza intreaga sa gasesc de unde se schimba limba!

Asa cum anticipam, ii place Coco, in primul rand pentru ca e o chitara, apoi ca e un copil care nu asculta (ne identificam sau ceva), apoi ca e cu scheleti si inca e pasionat de corpul uman. Atat de pasionat ca purtam discutii ca asta de ieri

Na, trebuia sa o salvez si aici. Azi, insa, in timp ce il pazeam pe frumosul adormit si Sasha facea tot posibilul sa il trezeasca, se apropie de mine languros si:

– Mami, mami, imi plac perisorii tai nazali!

Eu cand am zis ca e un crai, am zis, nu am spus tampenii. Acestea fiind zise, Over and Out!

Mom-guilt

In caz ca nu am fost suficient de nevrotica si dubioasa recent, mai bag una… eu nu stiu ce o sa ma fac cu „mom-guilt”… pe bune, ma simt super vinovata fata de copiii mei, mai prost e ca fata de fiecare diferit. Fata de Sasha sufar ca mi se pare ca nu il giugiulesc suficient, ca il cert prea mult, ca il pun la punct prea des, ca nu ii dau inghetata si ciocolata cand vrea, ca il santajez sa faca lucruri, ca nu il ascult deplin atenta, ca nu reusesc sa comunic profund, ca uneori ii vorbesc isteric sau chiar urat, ca nu sunt empatica. Fata de Ivan ma simt vinovata ca uneori il cert mai tare decat pe Sasha la varsta lui, ca nu ma joc cu el, ca nu vorbesc suficient cu el, ca uneori ii ignor crizele de plans, ca uneori nu ii dau jucariile care ii plac ca sa nu faca mizerie, ca e mult mai putin liber decat Sasha, ca e mai ignorat decat Sasha la varsta lui, ca nu il alerg suficient cu mancare, ca nu ma mai panichez la el cum faceam la Sasha, ca nici relaxata nu sunt si ii fac mii de analize, ca nu sunt echilibrata si linistita.

Fata de amandoi ca nu le sunt exclusiva, ca nu impart mereu perfect egal, ca sunt uneori egoista si vreau si pentru mine, ca uneori imi vine sa fug de acasa, ca uneori ma satur si ma enerveaza, ca urasc zilele in care sunt bolnavi si se plang continuu, ca ma urasc ca urasc zilele alea in loc sa fiu o mama buna si iubitoare si intelegatoare si etc, ca nu le gatesc mai mult, mai des, mai variat, mai pe plac, ca nu ii scot suficient afara, ca nu fac cu ei suficiente activitati in casa, ca nu, nu, nu….

In plus, momentele cand in loc sa le mai iau un tricou, o sanda, imi iau mie inca una (bine, a nu se intelege ca ei nu au, au, doar ca undeva inauntrul meu simt ca ar trebui sa renunt la mine mai mult, naiba stie de ce….), ca uneori simt nevoia de timp doar cu tatal lor sau cu mine singura si asta ma face fericita, toate astea ma fac sa simt ca nu sunt deloc campioana mamiceniei….si…mom-guilt.

Pe de alta parte ii vad crescand mari, buni si frumosi si ma gandesc ca macar pe ei, ca fiinte, tot i-am facut bine, cu toate esecurile mele materne cu tot 🙂

Frivolitati (follow up)

Nu stiu alte muieri cum sunt, dar eu am vesnic, dar vesnic, o lista lunga de shopping. Daca nu sunt haine, sunt pantofi, daca nu sunt pantofi, sunt decoratiuni, farfurii, chestii de mancat (da, domn’le, am lista si pentru mancare…ocd, much), daca nu sunt chestii casnice, sunt carti, jucarii, daca nu sunt pentru mine, sunt pentru copii, Sorin, mama, sora-mea, nepoti, prieteni samd samd samd. E deja evident ca ideea de economii imi e straina. Bietul om care m-a luat de nevasta!

Acum, eu am vazut zeci de metode si de teorii conform careia trebuie sa bugetezi, sa organizezi, sa bla bla bla, as vrea sa pot, dar fiecare are viciile lui, iar al meu nu e alcoolul, dar e la fel de pagubos. Nu am reusit performanta sa ma afund in datorii, nici nu cred ca o voi face vreodata (nu as zice hop pana nu sar parleazul), dar nici compulsia cu care actionez uneori nu imi da pace. Obsessing about obsessing….asta e noua! De fapt nu e, dar sa o lasam asa!

Oricum, in ultimele luni, dupa o atenta auto-evaluare si observare (ce naiba sa faci cand in 89% din timp interlocutorii tai au 2 si 5 ani, introspectezi) am ajuns la concluzia ca devin si mai shoppaholica atunci cand am o frustrare/anxietate/durere adanca, atunci cand lucrurile nu merg cum imi doresc sau cand sufar, imi e teama, nu ma simt in apele mele si prietena mea anxietatea ma ucide lent…na, sunt si cumparatul asta si bucuria aferenta un soi de tratament. O confirma chiar si psihologul/psihiatrul/terapeutul matusii mele din SUA, deci e pe bune! Dar ce voiam sa zic este ca de cand copiii mei sunt bolnavi si unul dintre ei e certat cu mancarea, eu ma hranesc cu achizitii si dulciuri. Achizitii materiale si in kg, doar nu in informatii ca Sasha. Norocul meu este ca e o perioada plina de aniversari, asa ca incerc sa ma canalizez pozitiv, dar saigur ca am si caderi pe modelul „iau cadou pentru prietene, pun si un maieu pentru mine” (ca doar am deja 40, sigur imi trebuie)….nimic nou sub soare, Uranus in Taur nu m-a vindecat inca. Si oricum sunt incurabila, cred ca stiu si de unde vine, si gena adictiva, si obiceiul prost de a cauta gratificari facile, de a masura fericirea si iubirea si aprecierea material samd samd samd

Depasind momentul psihologic vreau doar sa zic ca de azi vreau sa imi termin teancul de carti de citit si sa gasesc o rochie de vara, de-aia de italianca siciliana cu nasturi in fata. Stiu ca am mai zis asta, dar daca stiti unde gasesc una, va rog dati de veste!

Later edit: in fiecare an, dar in fiecare an in care zic ca o sa ini minimizez dulapul, dau jumatate de haine, ma rezum la mai putine, cumpar mai putine, se trezesc astia cu gramezi din cele mai frumoase rochii….la naiba!

Diverse

George, astrologul magician, scrie de ceva eveniment astral revolutionar si, ca o anxioasa ce sunt, mi-e cam teama. Nu e ca si cand in ultimii ani lucrurile au mers ca unse. De fapt, nici nu stiu cum sa zic, au mers ca o masinarie care se blocheaza, huruie, scoate fum, ai senzatia ca se dezintegreaza, dar isi face treaba. Habar nu am daca Uranus a fost de vina sau altceva dincolo de stele. Ce stiu sigur e ca as vrea sa inlocuiesc masina asta cu una ultimul tip, sa ma mai lase sa si respir, sa stau linistita in timp ce isi face treaba…sigur ca pe asta veche o pun in pod, preventiv, nu se stie cand trebuie sa isi faca treaba si batranica asta. Asa e cu anxiosii, simt nevoia de solutii de rezerva, iar eu nu prea am avut in ultimii ani asa ceva. A fost „totul sau nimic”. E ok, pana la urma m-am ales cu totul, sunt norocoasa, am copii si sunt sanatosi, am familie, am prieteni, am tot ce imi trebuie sa fiu fericita ca un leu cu mult prea multe planete in rac…ma simt acasa si e bine. Dar inca nu ma pot relaxa.

Ma rog, de fapt nici macar nu voiam sa scriu despre asta, ci despre faptul ca o sa explodez social si profesional de ieri, azi, maine…zilele astea. Si ca sa nu se supere stelele pe mine, am zis sa scriu aici una alta. Cum ar fi ca Sasha, care la aceasta ora tarzie (00.07) inca ii spune lui tata-sau de ADN, cromozomi si glande sebacee, este super haios mai nou. Doar astazi a emis o mie de chestii haioase. Spicuiesc:

– Sasha, hai sa mananci!

……

(Tot ce e mai sus x10) Apoi, Exasperata:

– Sasha, aici e o furculita cu mancarea in ea. Te rog sa vii si sa ti-o bagi si tu in gura sau si asta ti se pare ataaaat de greu!?

– Mami, e ataaaat de greu!

…………………..

In lift:

– Mami, ai o talie superba, sani mari….picioarele sunt cam lungi, ar putea fi mai scurte.

– Mai zi! :))))

……………………

La somn, acum o ora:

– Mami, mami, de ce ai urechile asa de mari?

– Nu sunt mari! Taci si dormi!

– Imi plac mainile tale deosebit de mari!

…………………..

Dupa ce Ivan a turnat juma’ de litru de apa in pat, am uscat patul cu masina de calcat de acum are o pata suspecta si neplacuta pe dormeza, il eliberez din carucior si il las sa plece. Sasha il ia de mana duios:

– Ivan, hai, hai, uite inca o sticla de apa, mami a zis ca ai voie, hai!

(Nu stiu daca e cazul sa mai zic ca nu i-am dat voie sa toarne apa in pat)

…………………….

Cam atat pentru azi. As putea sa povestesc frivol despre lista mea lunga de shopping, dar cred ca ma duc la somn.