Ganduri “aviatoare”

Citesc o carte noua si asta imi da o mie de trairi. Desigur, acesta este rostul cartilor, vor spune cititorii de cursa lunga si cu performante cantitativ-calitative, dar eu nu sunt unul asa ca ma voi preface ca asta este o epifanie…deci cartea asta imi da o mie de trairi.

Citesc cum rusul asta (contemporan pe de-asupra, nici vorba de fini psihologi de care nu ma pot lipi) descrie atat de emotional si profund imaginea parintilor lui si atunci imi trece prin cap, ca intr-o pelicula post-modernista, cum o sa ma plimb eu cu mirosul meu (pe care nu il pot percepe, dar despre care Sasha zicea ca seamana cu cel de condimente) si cu vocea mea (ascutita o aud eu, de baietel obraznic se aude pe orice inregistrare) prin amintirile lor. Si cum stau si rasfoiesc ante-factum aceste povesti din amintirile lor viitoare imi dau seama ca este atat de greu sa fii amintirea ppacuta a cuiva si cat de mult tanjesc sa fiu asa. E ca si cand as cere o confirmare pentru stradania de acum, poate de-aia imi iau si fuste…ca sa baletez cu ele (ca o printesa, cum zice Sasha) in lumea lor interioara de peste ani, atunci cand, daca o sa am noroc, o sa incerc sa imi aduc aminte si eu cum ma vaicaream din cauza firelor albe proaspete si a ridurilor dintre ochi.

Sunt acolo, sunt in momentul ala in care creez amintiri, in care respiratia mea de acum va fi amintirea lor de peste ani, va fi melancolia mea de peste ani, si nu stiu cum sa fac sa pastrez clipa cum zicea un celebru, sa o tin mai mult, sa o sorb mai profund, sa o gust mai tare, sa o desenez mai clar. E cald si e frumos si e ca si cand timpul asta sta pe loc, doar ca viata mea e mai plina de acei ei pe care candva ii asteptam si doream, acum ii am si ating si candva o sa ma viseze si aminteasca….da, scrie frumos tare Evgheni asta. Il recomand!

Reclame

Un fel de recenzie de carte

Nu prea ma dau in vant dupa scriitorii romani contemporani. Marii literati ai vremurilor noastre mi s-au parut dezamagitori raportat la asteptari, la altii de prin alte mari si tari, asa ca, recunosc cu rusine, i-am cam ocolit. Sigur, am mai dat si peste cateva carti reusite, dar cine sunt eu sa fac statistici si clasificari? Eu doar constat si spun ce imi place si ce nu, ca la scoala. Anul asta chiar mi-am promis sa incep sa citesc romani, ca vorba ceia, nu poti spune ca strugurii sunt acri fara sa ii gusti. Si m-am apucat sa gust si am dat, fara sa vreau, de niste struguri cu gust de fructe exotice latin-americane. Na, cartea e frumusica, cursiva, placuta, „Blestemul talharului mustacios” (Irina Teodorescu) o cheama, dar cum am fost multa vreme fan al Veacului lui Marquez, nu pot sa trec peste asemanarile evidente si … cum sa zic sa nu sune a urat….ammmm….pe toate planurile. Temele, subiectul, stilul narativ, constructia personajelor, timpul, planurile…mi s-au parut frustrant de similare. Nu stiu cat a fost intentie si cat a fost amprenta fireasca pe care un scriitor de anvergura si-o pune asupra cuiva la inceput de drum, dar pentru mine, cititor curios si nesuferit de critic, a fost….ammmm….usor gretos (asta ca sa raman in zona culinara). Sigur ca scriitoarea romana de limba franceza este laudata si considerata originala de oameni mai cititi decat sunt eu, deci imi asum faptul ca pot fi subiectiva, neplacuta si ciufuta, dar nu sunt convinsa ca ma mai apropii de vreo carte de-a ei. Acum, pentru cine e mai putin fitos literar, snob si cu idei preconcepute decat mine, e o optiune de weekend usurica, relaxanta si placuta.

Lectura spornica va urez!

Voiam sa zic…

…doar ca am inceput sa scriu de vreo 10 ori cate ceva si toate au ramas in draft…dar macar citesc. Noua mea iubire, Barbery! Nu Burberry, desi nu e rau nici cu englezii…haha! Tocmai am terminat Viata Elfilor si nu cred ca am fost asa de entuziasmata de un scriitor de cand am citit Sotronul lui Cortazar. Nu sunt un critic literar, nici nu prea stiu sa fac recenzii, dar cartea asta, ca si mult mai celebra Eleganta Ariciului sunt genul ala de literatura care te face sa simti, sa visezi, sa iti imaginezi…sa fii acolo! Frumos, tare frumos! 

Later edit: vreo solutie sa nu mai mor (like mor) de somn fara sa beau trei cafele pe zi?!

O carte

Nu sunt o cititoare de cursa lunga. As vrea sa am timpul sa devorez maldare de carti cum faceam pustoaica. Adevarul este ca abia reusesc sa dau gata o carte pe luna, ciupind momente in timp ce copiii se joaca linistiti (5 minute pe zi), cand dorm de pranz si termin treaba (30 de minute pe zi) si seara la culcare (maxim 20 de minute cand nu sunt rupta si nu ma uit la GOT sau Black List). Oricum e ok, am avut perioade in care nu aveam timp deloc si adormeam cum puneam mana pe o carte. Am avut si perioade in care nu ma puteam apropia de carti…trebuie sa fiu bine cu creierii sa pot citi, altfel ma transpun atat de tare in actiune si personaj incat imi dau peste cap si ultimele ramasite de echilibru interior. Asa ca atunci citesc maxim frivolitati gen „Confesiunile unei shopaholice”. Dar sa zicem ca sunt intr-o perioada buna din punctul asta de vedere sau ca pur si simplu trebuie sa evadez din capul meu undeva ca sa nu imi iau la bataie copilul cel mare si prea putin ascultator. In plus, dintr-un snobism personal sau o deformare scolara, am decis sa ma pun la curent si cu scriitorii nascuti dupa 1950. E greu sa ii aleg pe cei buni. In principiu pentru ca sunt foarte critica si le gasesc des „defecte” de stil si tehnica literara. Apoi pentru ca am niste etaloane greu de atins: Tolstoy, Llosa, Sabado si Cortazar, apoi pentru ca nu citesc suficient de mult si de des ca sa imi creez o noua scara a valorilor si nici nu ma erijez in mare critic literar ca nu am studiile necesare. Asa ca imi cumpar carti dupa recenziile care imi starnesc atentia, dupa recomandari si mai putin dupa instinct. Anyway, am cumparat recent cateva carti dupa ce Mara de la meandmymonkeys.ro a scris despre ele. Am incredere in gustul ei literar dupa ce am cumparat cateva volume pentru copii la sugestia ei si am citit „In spatele blocului”. Si da, nu numai ca mi-au umplut inima carticelele astea, dar doua dintre ele s-au dovedit revelatoare pentru mine. Este vorba despre doua carti a doi scriitori nascuti in 1969, amandoi francezi, un el si o ea. O sa scriu acum doar despre cea mai recenta dintre ele „Eleganta ariciului”. Ok, stiu ca e o carte care are o mie de recenzii, iar eu nu am de gand sa fac inca una. In plus aud si ca e populara, desi eu mi-o doream dupa ce ii vazusem coperta adorabila in vitrina librariei de cartier. Si eu iubesc bulimele, parul rosu si aricii ;)) Stiu, superficial si infantil. Revenind la analiza si de ce nu o sa o fac…pai e irelevant aici. Si in general, daca imi permiteti sa spun spre huiduiala „specialistilor” in domeniu. Desi stilul autoarei nu e deloc unul facil/bloggeresc cum ne-au obisnuit multi dintre scriitorii generatiei ei (fara ca asta sa fie neaparat un defect, ador scriitura cursiv-minimalista), mesajul, introspectia, prilejul de proprie introspectie, subtilitatea, ineditul, emotia, umanul….cam tot ce e bun si frumos la noi oamenii e descris atat de delicat si emotionant in cartea asta incat mi-as mai dori vreo 10 ca ea. Ii multumesc pe aceasta calea Danei, medicul nostru pediatru, care a gasit-o, mi-a cumparat-o si mi-a facut-o cadou.