My baby is a big boy

Am avut un sfarsit de saptamana tare plin. Sasha a fost la prima ora de inot care, din punctul meu de vedere, a mers binisor. Nu la fel de incantat a fost antrenorul care, probabil, se astepta la „average 5 year old”…doar ca Sasha e oricum, mai putin obisnuit. Asa ca a vorbit continuu, pe alocuri nu l-a ascultat si de aici conflictul de autoritate…amuzant sau cum, conflict de autoritate intre 5 si douazecisideani :)))

Ma rog, eu am fost incantata ca Sasha care abia suporta sa il speli cu dusul pe piept, s-a scufundat si a facut chiar doua ture de bazin, antrenorul a reprosat ca nu asculta si vorbeste (well, te rog, fa-l sa asculte!), iar Sasha a plans ca a tras apa pe nas…una peste alta, a fost okish. Eu am fost teribil de incantata si emotionata, usor frustrata si revoltata, dar in mare…mai mergem inca o data sa vedem ce si cum, mai ales atunci cand are toata atentia la care tanjeste (cred sincer ca va fi mai bine asa).

Pentru ca suntem niste parinti „nemoderni” si teoriile de parenting ma intereseaza cat o piscatura de tantar (in sensul ca ma irita si uneori fac alergie) am decis ca nu este o optiune inotul, ci o necesitate, asa ca in ciuda reactiei imediate „Inotul este oribil, oribil, absolut oribil!” va trebui sa invete, acolo sau in alta parte. Oricum, dupa ce i-a trecut supararea pe antrenor si copiii care l-au stropit, Sasha a concluzionat ca „nu a fost asa de rau, dar a fost rau cand a tras apa pe nas”, deci vrea sa mai mearga.

Ba la vreo doua zile isi si imagina cum o sa inoate el cu casca, ochelari si chilotii de inot alaturi de morse si foci in Antarctica.

Micul siren pe verde :))))

Apoi am mers la targ de mancare unde sirenul s-a apropiat de ce este el in mod natural, maimuta.

Si aici a stabilit ca mai merge, mai ales ca urcatul pe pereti e placerea lui. Il mai ducem.

Apoi am cumparat cartea asta, de fapt Varu, si am comandat restul cartilor din colectie pentru ca, mai nou, e fan atlase si le devoreaza.

E ok, mi se pare totusi ca a crescut cam repede si ca e greu sa il „arunc” in lume. E greu pentru ca nu mereu feedbackul e cel asteptat, pentru ca isi ia portia de durere si respingere prea devreme si eu sufar la dublu, si pentru el si pentru mine. Dar lasand lamentarile si suferintele mele personale la o parte, cred ca pana la urma a fost bine!

In plus, si-a dat intalnire cu prima fata din viata lui. Sigur ca fata e cu vreo 25 de ani mai mare si pilot, dar e ok, zic eu ca nu s-a orientat rau. Ba mi-a si zis ca e „frumoasa” si ca abia asteapta sa vina pe la el :))))

My baby is not a baby anymore!

Reclame

Un sut in fund nu e mereu un pas inainte

La un moment dat credeam ca nu e nimic pe lume mai nasol decat sa fii considerata ultima ciudata din curtea scolii/fata blocului, asta pana cand am avut copii. Acum stiu ca e ceva mult mult inzecit mai rau, sa fie considerat copilul tau asa. Sigur ca nu poti sa ai pretentia ca un copil care a invatat sa citeasca singur inainte de 3 ani, care acum la 5 stie anatomie, stie ce inseamna sinonimele, paronimele, antonimele, invata singur cuvinte in engleza si stie formele geometrice, care stie sa scrie bine la calculator (nu si de mana) si are o memorie fabuloasa si o prezenta de spirit unica, sa fie considerat un copil obisnuit…sigur, e un ciudat. Il ajuta mult si faptul ca nu e atent decat la ce vrea el, ca vorbeste mult, ca nu asculta decat daca stii sa ii captezi atentia, ca e capricios si emotional, si eu sunt pregatita (sau asa credeam) sa fie considerat dificil sau greu de strunit. Dar nu ma asteptam, desi poate ar fi trebuit tinand cont de experienta mea personala, sa fie considerat „vinovat” ca este altfel. La fel cum nu ma asteptam ca eu sa fiu considerata oarba si nebuna (ca nu vad realitatea) atunci cand am pretentia ca lumea sa il trateze asa cum ar vrea sa fie tratata: cu acceptare, rabdare si toleranta. Si cu mentiunea ca are 5 ani…pentru ca desi arata de 7 si are inteligenta mult peste medie, e totusi un copil. Un copil nu foarte mare care incepe sa ia contact cu oamenii, un copil care are incredere si deschidere si care nu vreau sa fie lovit cu reactii negative, respingere si agresivitate de oameni care nu il inteleg. Nu vreau nici sa il ascund si sa il tin departe de oameni, pana la urma societatea este cea care este si, din pacate, oamenii buni si toleranti sunt putini. Uneori ai surprize chiar de la cei apropiati, la care nu te astepti, dar ma doare inima cand ma gandesc ca suturile astea repetate, ca loviturile astea „sub centura” nu il vor face „barbat”, ci doar ii vor amara si inchide sufletul ala sensibil.

Poate ca e adevarat ca noi parintii ne retraim propriile drame odata cu cresterea copiilor nostri, sunt sigura ca eu imi traiesc propriile suferinte si dureri alaturi de cele pentru el. As vrea insa ca el sa nu ajunga sa simta ce simt eu acum. Vreau sa rup lantul asta si nu stiu cum sa o fac. Sa perseverez, sa il las sa primeasca in plin ca si mine aceleasi experiente si sa sper ca pe el il vor modela altfel, mai bine, sau sa il feresc cat pot si sa ii inlatur din drumul lui pe cei care nu sunt capabili sa vada dincolo de aparente, indiferent cine sunt ei? Sa raman eu, asa cum sunt eu, acceptand oamenii asa cum sunt sau sa devin si eu genul care sancioneaza dur si fara mila pe oricine nu e in „standardul” meu si putini ar fi.

Habar nu am ce o sa fac, cert este ca e dureros cand mergi cu inima deschisa si rezultatul e un sut in fund care te cam darama.

Nu vreau insa ca nimeni sa il darame pe copilul meu si o sa fac tot posibilul sa nu se intample asta. Si o sa fac tot posibilul sa nu ma inraiesc si sa platesc cu aceeasi moneda…ca e greu sa forget, atunci cand nu poti sa forgive.

Later edit: acest post este o defulare, a se ignora eventualele incoerente si fraze ambigue. Multumesc!

Un tort, o limonada, ceva?!

Reteta improvizata de tort de vara. Pentru ca e ziua Anei si pentru ca eu nu pot sa stau fara sa fac ceva dulce, pun aici o reteta minunata pentru vara. Acum, nu e cea mai clean sau sanatoasa, dar e gustoasa si racoroasa. Si nici greu nu se face. E de fapt o combinatie de vreo trei retete gasite pe net, dar pentru ca e buna tare am zis sa o impartasesc. Asadar, pentru o tavita mica:

o punga marisoara de piscoturi

sos natural de capsuni (doua-trei linguri de zahar, capsuni taiate bucatele, apa si zeama unei jumatati de lamaie, se fierb pana se ingroasa putin)

budinca de vanilie, crema de vanilie, sarlota de vanilie preparata si calduta

crema de mascarpone (o cutie de mascarpone, 80-100 g zahar pudra, esenta naturala de vanilie sau pastaie de vanilie)

ciocolata alba topita, tot un soi de sos (apa ciocolata unt, topit pe baie de aburi, lasat sa se raceasca)

Capsuni proaspete pentru decor

Se lasa toate sa ajunga la temperatura camerei, se pune primul strat de piscoturi ca la tiramisu, peste el se pune sos de capsuni din belsug. Peste sosul de capsuni, se toarna ciocolata, peste ciocolata, sarlota, peste sarlota iar piscoturi, peste ele crema mascarpone si peste mascarpone capsuni proaspete taiate feliute. Se da la rece minimum 4 ore si apoi pofta buna!

Pentru ca toata povestea asta m-a lasat cu cateva capsuni, am zis sa fac o limonada naturala ca sa le cresc si mai tare glicemia copiilor. Limonada a iesit vis asa ca va ramane de baza vara asta. Cred ca merge si cu ceai verde racit in loc de apa.

La aproximativ 800 ml de apa am pus

3 lamai si jumatate stoarse

o limeta taiata feliute subtiri

Un bol de capsuni taiate jumatati sau sferturi dupa marime

3 linguri de miere naturala.

Se amesteca intai sucul cu fructele feliate si mierea pana se dizolva mierea, apoi se toarna apa si se amesteca pana ajunge la gustul dorit. Se raceste la frigider si se bea dupa vointa si putinta.

O zi sasheasca

Azi a fost o zi de pomina. Sasha m-a bombardat cu Sashisme mai sensibile si mai putin sensibile, in plus am dat si eu un irinism:

Sasha si Ivan, unul langa altul. Ivan incepe sa ii care palme (de unde o fi invatat?!):

Eu: – Ce bine ca va iubiti!

Sasha: – Nu ne iubim, ne batem!

Mancam impreuna porcarii. Ca de obicei e lupta pe ele:

Sasha: – Ivan vrea sa manance el tot, nu ai voie!

Eu: – Lasa-l si pe el!

Sasha: – Dar, uite, mananca tot, parca e viclean Ivan asta!

Sasha isi priveste o unghie rupta:

Sasha: – Mami, mi s-a rupt o unghie!

Eu: – De ce oare, erau lungi?

Sasha: – Pentru ca nu imi dai calciu!

Si irinismul. Ajung in dormitor unde Ivan ma priveste gales si imi zice zambind:

– Caca!

Facuse cu adevarat si e prima data cand anunta, deci maxim entuziasm. Ma apuc sa schimb si suna telefonul, clasic, cand eram pana la coate. Imi spun „tare norocos e asta care suna!”. Termin, era Varu pe care apas sa il sun. Aud voce de barbat si incep plina de euforie:

– Cand ai sunat, il schimbam pe Ivan de caca, si m-am gandit: asta care suna are mare noroc. Deci, pe scurt, esti un norocos, Vlad!

– ……..

– Amuzant, nu?

-…….cu cine ziceati ca vreti sa vorbiti?

-(docta) cu varul meu, ma scuzati! Si incep sa rad isteric.

-Nu stiu cine sunteti, dar e ok, sper sa am si eu noroc!

-Fara de gres veti avea!

…. eu stiu cine era, era curierul de la FAN…bietul m-a asteptat si azi 10 minute ca sa ajung in fata blocului. Ce sa zic, bine ca nu era ala de la Econt, ala e un antipatic :))))).

Si pun aici pentru posteritate sashismul de ieri, ca e priceless:

Va urma!

Reflectii, reflexii

Asa mi se intampla uneori sa ma cuprinda o carte ca tonul ei devine al meu, starea ei devine a mea, universul ei e al meu, personajele ei, eu insami si incep sa evoc, introspectez, gandesc ….

Ei, bine, asta numesc eu o carte buna si cand un autor ma face sa traiesc intens fara sa ma plictiseasca scriitura, cand un scriitor ma provoaca sa gandesc altfel, diferit de cum imi era familiar, cand un scriitor ma ajuta sa ma regasesc sau redescopar, atunci devin obsedata de el. Asa au fost pana acum Cortazar (prima si marea mea iubire), Kafka, Le Clezio, Llosa, Pamuk, Sabado, Oz, Barberry si, mai nou, Backman si Vodolazkin. Si eu cand ma indragostesc de un scriitor, chiar ma straduiesc sa citesc tot ce a pus pe hartie. Uneori reusesc, alteori nu, dar sentimentul ca incep sa ii intuiesc sufletul in spatele personajelor, personalitatea in spatele stilului, emotia in spatele povestii, e unic si ma face sa am senzatia ca ii cunosc, cumva, si poate si el pe mine.

Scriu asta pentru ca termin Aviatorul si, desi sunt sigura ca ma voi intoarce la el, rusul asta m-a facut sa imi aduc aminte atat de multe. Atat de multe!

Si sa fiu atat de senzoriala cum nu am mai fost de mult. Sa simt aerul, sa simt soarele, sa simt mirosul copiilor mei, al omului iubit, al vietii in general, si e atata melancolie in asta ca ma apuca tristetea, ca le traiesc si le pierd cate putin in fiecare clipa. Si cu dilemele mele de cand lumea, rezoneaza ca intotdeauna si Sasha. Il asteptam cu frici si emotii de viata si de moarte, dar nu ma asteptam (de ce, nu stiu?!) sa vad inca o data cat e de profund:

– Mami, mami, oare unde as putea sa ma ascund cand cineva batran si cunoscut o sa moara?

– De ce sa te ascunzi?

– Vreau sa ma ascund pentru ca daca vad o sa sufar, vreau sa ma ascund sa nu sufar…

…si imi dau seama ca ascunsul asta m-a ajutat sa supravietuiesc si eu candva, dar nu m-a ajutat sa nu mai sufar.

Banana bread, fara lapte si oua

Reteta asta am dibuit-o cand cautam disperata o prajitura de post care sa nu fie negresa. Voiam sa manance si copiii, si eu care tineam post. Ce pot sa zic este ca e cel putin la fel de buna ca aia de dulce, dar buna si pentru cei care nu se inteleg bine cu cele de mai sus. Cred ca e foarte important ce condimente pui in ea, mai ales la checul cu banane cred ca face diferenta. Bun, deci pentru o forma de chec obisnuita e nevoie de urmatoarele:

1 cup si jumatate de faina

1/2 cup zahar alb si 1/2 zahar brun, eu am pus mereu brun si niciodata un cup intreg mai ales daca bananele sunt coapte bine

1 lingura scortisoara

1 plic praf de copt

1 praf de amoniu de prajituri

1 praf de sare

1 cup banane foarte coapte zdrobite bine cu furculita

1/2 cup ulei vegetal

1 pastaie vanilie

(Eu am pus si condimente de turta dulce uneori si iese bun)

Se amesteca cele umede separat, cele uscate separat, apoi unele cu altele. Se pun in forma tapetata cu hartie de copt. Se coace pana scobitoarea iese uscata. Pofta buna! 🙂

1/2 cup lapte de soia, migdale, orez, ovaz, am facut cu aproape toate si iese ok. Cel mai ok mi s-a parut cu cel vanilat.

Acum, cine vrea, poate adauga dupa gust si plac nuci, nuci pralinate, fulgi de ciocolata neagra fara lapte, samd samd. Reteta originala spune sa faci un crumble cu nuci si sa il pui pe deasupra, eu nu am facut. E ok asa.

In general, orice reteta care nu contine oua poate fi facuta simplu de post cu lapte vegetal sau margarina in loc de unt, asa am facut eu cu fursecurile de Craciun. Pentru ca, de obicei, in saptamana mare tin post si „nu poti sa umblii cu miere fara sa te lingi”. O sa caut sa dau link.

Am scris acest post la solicitarea Ramonei al carei Filip e alergic la oua si lapte. Draga mea, nu stiu cum reusesti sa il hranesti, ca eu abia reusesc sa gasesc retete pentru mic dejun, pranz si cina si fara sa avem alergii?! Sper sa fie de ajutor.

Briose cu capsuni, simplu si elegant

Hahahaha! Asta ca sa stiti cum imi mentin greutatea sub control, adica nu o sa slabesc niciodata…dar, ce mai conteaza. Perioada capsunilor e scurta si dupa aia gasim alta reteta buna :))))

Pe (dar nimeni sa nu imi zica, ma, ca doua zile am vorbit ca o capsunareasa?!) asta am gasit-o, ca de obicei, via Pinterest. Am mai adaugat eu una alta si a iesit foarte bine. Briosele sunt moi, parfumate si aromate. Am facut tot frosting de philadelphia, mi se pare mult mai bun decat cel doar cu unt si mult mai sigur decat cel de mascarpone care mie mi se taie in 3 din 4 cazuri. Bun, deci compozitia brioselor este asta:

1 cup si jumatate de zahar brun/de cocos/de care vreti (adaug de dragul Daniei faptul ca un cup se masoara diferit de la un ingredient la altul, sunt convertoare pe net, dar ca idee e un pahar de 200 de mililitri)

Jumatate de cup de capsuni pasate + jumatate taiate bucatele marunte (desi eu le-as pune de la inceput pasate cu furculita pe toate, oricum se fac praf la mixat).

2 oua

2 cups faina

1 praf de copt

Esenta naturala sau seminte de vanilie din pastaie

Jumatate de cup de lapte

Jumatate de cup de unt gras moale (asta ar fi cam 115-120 de grame)

Zaharul, piureul de fructe, bucatelele de fructe si untul se bat la inceput. Se pun esentele si ouale pe rand. La final se alterneza laptele cu faina pana cand iese o compozitie cam lesinata. Se pun in hartiutele si tava pregatite si se dau la cuptor la 170-180 celsius cam 20 de minute.

Ies cam 15 pe dimensiunile cheselor de la Ikea, deci mai marisoare.

Se orneaza cu frosting de branza (adaug de dragul Andrei ca acesta se prepara cum am mai scris pe aici din: o cutie mica Philadelphia, 50 g unt si muuult zahar pudra, cam 2 plicuri de 80 de grame pun eu, reteta originala are inca pe atat) si capsuni crude, dar se pot manca si fara. Sunt bune tare!

Pofta buna!

Un an

Facebook-ul mi-a aratat azi ca anul trecut, pe vremea asta, eram pe drum spre Linz, spre primul nostru consult. Parca a trecut o viata! Parca sunt imagini dintr-o alta viata! Cred ca asa si este. Abia acum imi dau seama cata liniste mi-a adus faptul ca e bine, ca lucrurile au mers bine, ca e sanatos…abia acum vad ce minune a facut medicul nostru, in linistea fiecarei zile. Acum inteleg toate scrisorile si fotografiile de pe holul spitalului, cele in care erau multumiri, acum inteleg si ma gandesc sa adaug si eu una. Sa ii multumesc ca simt linistea cum nu credeam ca o voi simti. O simt in faptul ca nu ma mai gandesc mereu la ceva rau, la o infectie, la spitale. In faptul ca am curajul sa il boscorodesc si sa ma enervez ca e capricios si nu mananca fara sa mi se stranga inima ca ar putea fi bolnav. In faptul ca am curajul sa il las sa fie el. In faptul ca eu redevin eu.

Stiu ca e cale lunga pana cand voi fi, din nou, fara frica. Poate ca mereu o sa mi se puna un nod in gat la gandul ca e posibil sa aiba „din nou” probleme, dar invat sa cred zi de zi ca poate fi si bine. Invat sa ma scutur de anxietatea care ma ucidea si sa imi inteleg angoasele si momentele de depresie, sa le leg de ce a fost si sa reinvat sa ma bucur. Nu e usor, dar e deja mai bine.

Mai sunt 3 luni pana la controlul de un an de la operatie si reusesc sa respir. Daca va fi bine, si parca acum incep sa cred ca va fi, putem incepe sa uitam ca a avut probleme. Asa a zis doctorul si il cred. Si lacrimez numai la gandul bucuriei care va fi.

Hate to hate (partea a 2-a)

Bai, fericirea altor oameni scoate ce e mai rau din unii. Bine, ok, pot sa pricep ca unii sunt cinici, altii cred ca e regie, marketing, si cate si mai cate, este problema lor. Dar cand lucrurile ajung la barfe de sant, critici, false modestii, arogante ieftine, prilej de a ne da stilati, decenti, regali in gust, dar mai putin in valori morale si decenta, ma apuca asa o mizantropie de m-as duce in padure.

Ce am vazut si m-a iritat zilele astea, ca sa intelegeti ca am urticarie de la nervi, nu de la capsuni…

1. Criticile vehemente la adresa rochiei, parului, machiajului, whatever. Eu inteleg ca nunta asta e un spectacol, dar nici acolo nu spui actorului cum sa isi faca rolul. Tine de personalitate, talent, cultura, varsta, dar toate sunt ale lui…nu o sa simta si joace altfel pentru ca duduia din primul rand nu rezoneaza. Pot sa accept o critica, atunci cand e constructiva, ca in cazul actorului, dar aicie vorba despre oameni si viata/alegerile/personalitatile lor…de ce trebuia sa faca una sau alta pentru ca asa crezi tu, persoana fara nicio legatura cu ei? Hai, serios, toata lumea stie ca e o eticheta (regula de bun simt pana la urma) care zice ca daca nu poti sa spui ceva frumos, taci!

2. Lauda ca prilej pentru critici/payback-uri/ironii ieftine. Sigur ca in tara asta multe femei nu au stilul si bunul gust al Ducesei de Sussex. Sigur ca multe nu au nici macar stilul Ducesei de Cambridge inainte sa fie ducesa. Sigur ca una e fosta actrita, cealalta vine dintr-o familie avuta si este educata si a devenit eleganta, nu poti sa o compari pe o duduita care a crescut la sat sau in Ferentari si a dat de bani cu niste femei pentru care stilul ar trebui sa fie o a doua natura. Sigur ca unele lucruri se educa, dar nu educi pe nimeni spunandu-i cu ura ca arata ca o cocota ieftina, ci apreciind frumosul si naturalul acolo unde este si atat. Si ar mai fi ceva de zis, este la fel de ieftin si de prost gust sa crezi ca toate trebuie sa fim copii ale lui Meghan sau Kate sau mai stiu eu cine ca, uite, ce frumos a fost si bla bla bla. Ok, unghiile false prea lungi, genele matura, fardul excesiv, hainele vulgare nu arata bine la nimeni, dar nu e ca si cand trebuia sa apara Meghan cu pistrui ca sa intelegem asta. Iar cine nu intelege, nu intelege oricum, ce rost are veninul. Ceea ce imi aduce aminte ca un domn destoinic si fan plastic spunea pe undeva ca Meghan arata „neingrijit” :))))))))

3. Rasistii…bai, ca bine zicea pe Facebook cineva, ati cam gresit secolul. Ce fiinta limitata si penibila sa fii sa ai o problema cu faptul ca fata aia are o parte de culoare, partea buna as zice eu din ce am vazut in ultimele zile legat de familia ei extinsa. Nu, serios, ce poate fi in capul unui om care nu o crede demna de sotul ei din cauza asta? As putea sa va aduc aminte ca, pe vremuri, familiile regale ajunsesera sa nasca monstri din cauza cosangvinitatii…d’oh, incep sa cred ca practica nu le e straina nici „commonerilor”. Ca altfel cum?

4. Aia care au o problema cu faptul ca ea e americanca, actrita, mai in varsta, mai scunda, cu pistrui samd…wtf, people, stiti ca e un print prin tarile nordice care a luat-o de nevasta pe una care s-a dezbracat intr-un reality show…nu, serios, tocati-o si pe aia daca va plictisiti. Si im ce protocol regal scrie ca trebuie sa va placa voua cu cine se insoara Harry…ma rog, gurile rele zic ca nici reginei nu ii place si ati vazut ce elegant si incruntat tacea?! Mda de rochia ei ce ziceti? Flori, galben, ce baba tembela! Asa-i?

5. Aia care numesc Familia Regala Britanica „intretinuti care traiesc din banii nostri” si variatii pe tema…aici nu pot sa zic decat un isteric : hahhahahahgahahahhahaha! Bai, daca sunteti in UK si munciti si platiti, puteti pleca, daca sunteti „din aia” care merg in UK si nu muncesc prea mult, sunteti niste paraziti care se cred fluturi sau ceva. Desi, nici macar decorativi nu sunteti si, in mod clar, mancati din banul contribuabilului mai ceva ca familia regala. Deci mai usor cu tupeul pe scari! Daca sunteti britanici (ceea ce ma indoiesc atunci cand scrii in romana, ai nume romanesc si comentezi pe ici pe colo) poate ai avea dreptul sa comentezi, dar exista statistici care arata ca Monarhia aduce o multime de bani prin astfel de evenimente, si va spun eu ca nu vreti presedinti ca uneori aia sunt mai rau. Recunosc insa ca am si eu o ptoblema cu domnii cu turnulete de „haur”…astia de unde au banii, ca vreau si eu sa ii culeg din pom daca se poate…

6. Aia care ii compara pe William si Kate cu Harry si Meghan si decreteaza, plini de importanta, ca unii sau altii sunt mai misto…who cares?! E o lege simpla a naturii care zice ca nu trebuie sa ne placa aceleasi lucruri, aceiasi oameni, deci faptul ca tu esti #teammegandharry este irelevant. La fel este parerea ta in relatia dintre ei, parerea ta despre ei, parerea ta in general. Sigur ca poti spune ca ii adori pe unii sau pe altii, dar numai caracterele slabe fac asta minimizand pe celalalt. E ca si cand ai incerca sa pari frumoasa si eleganta spunand ca ailalta e o cocota ieftina…da, ia stai?! Ma rog, eu ales sa ii iau asa cum sunt, diferiti, si sa nu comparam o iubire de mai bine de 20 de ani, cu una de cateva luni?! Ar fi dragut, aproape elegant, ca tot ne place cuvantul asta, sa admiram si sa ii lasam in pace.

Apropos, a vazut cineva pozele oficiale?! :)))

Sunt o “weddings sucker”

Nu stiu pe cine intereseaza parerea mea, dar mie mi-a placut nunta regala. Nu pot sa zic ca ma dau in vant dupa mirese (ce soacra o sa fiu, ha!), nici ca am ravnit la mana vreunui print (ha! din nou), dar si scepticismul, ura si agresivitatea indreptata catre oamenii astia ma scoate uneori din minti. Ok, nu sunt o printesa (ce imi plac aluziile mele fine!) crescuta ca Rapunzel, stiu ca lumea asta e marketing, dar de la asta pana la a suspecta ca totul este marketing…well, e cam ca treaba cu Olivia Steer, ori te omoara tot, ori nimic, de ce sa credem ca doar vaccinurile. Nu e mai la indemana apa? Pe aia trebuie sa o bei vrei nu vrei!

Nu imi place Markle, naiba stie de ce, e leu cu ascendent in rac, ca mine, si cineva intelept zicea ca nu iti place la altii ce nu apreciezi la tine. Imi pare teatrala, falsa si usor aroganta, cumva prea sigura pe ea. Nu e moment de introspectie, asa ca o sa zic ca nu imi place nici Kate, desi e capricorn, nu mai am scuze …parca anii au facut-o sa se inaspreasca, sa para mai mult android si mai putin om. Doar copiii ce mai scot de la ea zambetul ala emotionat-firesc de la inceputuri. Nici la ea, nici la Markle nu am vazut insa privirea aia de fata inamorata pana peste urechi, dar tot cred ca fetele astea isi iubesc barbatii. Poate sunt naiva, dar chiar nu cred ca nu este iubire.

Nu cred ca trebuia sa lesine de enotie, la urma urmelor nici eu nu am plans cu muci la nunta mea, dar asta pentru ca stiam ca e doar un spectacol si o petrecere, promisiunea o facusem in suflet, in doi, cu vreo 11 ani mai devreme, dar parca voiam acolo o lacrima, un suras. Pe Kate o mai trada vocea, lui Markle i-am gasit scuza meseriei, dar na…nu a fost ce imi imaginam. Chiar si asa nu cred, ma repet, stiu, dar chiar nu cred ca nu este iubire. Serios acum, cat de greu o fi sa iubesti un baiat frumusel care, nu numai ca te trateaza ca pe o printesa, dar te si face una. :)))) In plus nu toti iubim la fel.

Dar cred sincer ca in povestile astea, Regina a acceptat doua „nepoate” dupa chipul si asemanarea ei: doua muieri strasnice care sa improspateze sangele si sa le fie stanca baietilor astora care par sa fi mostenit mult din delicatetea si sensibilitatea mamei lor.

Acum, poate ne place, poate nu, dar modelul asta de femeie a avut succes in monarhia britanica (parca si micuta Charlotte imi pare mai curajoasa si asumata decat fratele ei George), asa ca nu vad de ce am vrea sa vedem altceva, exceptand motivele strict personale (sau proasta educatie hollywoodiana).

Eu nu o sa intru in detalii legate de frumusete, stil si altele, asta pentru ca am zis de la inceput ca sunt o soacra si gasesc o mie de cusururi, dar pot sa zic ca nunta asta (ca si cea a lui Will si Kate pe care am trait-o la job) mi-au placut si mi-au dat impresia aia ca „mai este bine si frumos pe lume”, asa ca nu o sa las ura si frustrarile nimanui sa umbreasca asta. Nici macar pe ale mele :))))

PS: si totusi, sunt singura ciudata care se uita la nunta si se gandea ce dezmatz o sa fie la inmormantarea lui Betty?

PS2: desi la cat de bine se tine baba e posibil sa nu o apuc eu