Un week-end ca oricare altul

Stiti momentul ala in care toate lucrurile merg snur si viata e frumoasa si toate grijile au disparut, toate problemele s-au rezolvat, toata lumea e bine sanatoasa si nimic rau nu se poate intampla?! Ma bucur pentru voi, eu nu il stiu…de vreo doi ani aproape nu prea mai stiu cum e sa stau linistita si sa gandesc pozitiv…sigur, incerc, de multe ori lucrurile par sa mearga pe calea cea buna, apoi, chiar cand iti statea pe limba acel “Huh…..” prelung si linistitor, observi, de exemplu, ca mezinul schiopateaza cu un picior. Cum nu iti aduci aminte sa fi cazut, calcat stramb, ceva orice, te gandesti ca poate e o intindere, a amortit, e un carcel….si minutele trec si el e la fel, si orele trec, si el e la fel, si noaptea trece si el e la fel, asa ca mergi cu el la ortoped care iti spune trei variante, care de care mai inspaimantatoare…apoi, te agati cu speranta de faptul ca totusi ar putea fi aia mai blanda, ti se spune insa ca nu e rau sa fii in alerta in caz ca e aia rea, in timp ce iti vine sa te lovesti cu capul de usa ritmic in speranta ca visul urat se incheie mai repede, razi usor psihotic cand ti se spune ca micul argint viu trebuie sa stea o saptamana in repaus…..si pleci acasa. 

Apoi, ca orice OCD-ist cauti pe net sa vezi ce e cu boala, apoi ca orice anxios, iti faci cele mai negre ganduri si scenarii, apoi ca orice muiere nebuna plangi si te intrebi la ce naiba poti sa te mai astepti ca simti ca iti fuge pamantul de sub picioare…

In tot acest timp, mostenitorul pare ca a innebunit complet: nu asculta deloc, vorbeste urat, il chinuie pe vatamat in ciuda avertismentelor, spune, face, sfideaza, pana cand tu, alitata mama eroina, ai senzatia fizica de rau si iti vine sa te duci si sa nu te mai intorci. Acum, daca are cineva retete, acatiste, orice ar putea sa ajute…please provide (cum zice englezul), ca lucru curat nu e!

 Visez cu disperare la putin banal in care singura problema sa fie ca am dat cam multi bani pe rujuri si ca iar am spart pusculita sa iau hainute, nu sa platesc doctori si medicamente. Atat vreau, e mult?!

Reclame

Compulsive shopper

Eu sunt, am mai scris pe aici, dar sunt, ce sa fac, nu ma pot abtine. Sunt incorigibila, pe bune, chiar sunt…ma straduiesc cat pot, uneori am si senzatia ca reusesc, dar tot sunt….nu ma pot abtine. Uneori stau si ma intreb daca e vorba de frustrare defulata. E posibil, ca na, nici viata asta nu e mereu ce vrem sa fie, uneori pentru noi, alteori pentru oameni dragi, alteori ne copleseste, sau pur si simplu ne oboseste cotidianul si atunci ne pocneste un chef nebun de a “evada”. Citisem pe undeva ca se cheama escapism, no, si atuni vrei sa arunci banii pe o vacanta, o fusta, un pafum, ceva frumos…daca nu pentru tine, macar pentru copii ca “ar fi asa cute cu camasuta asta oe care nu o sa o poarte decat de maxim 2 ori” sau pentru nepoata ca “eu nu o sa am nicio fetita si trebuie sa compensez” sau pentru mama/sis pentru ca “I love them sooooo much” sau pentru Sorin ca, deh, e ca si cand mi-as lua mie :))))…ceva frumos care sa te faca sa te simti in alta viata, una mai usoara, mai frumoasa, mai lipsita de griji, de rau, de angoase…

Sa zicem doar ca pentru mintea mea nu e cea mai usoara perioada, ca un strop de astenie, cu o picatura de trairi proustiene si multa PTSD ….eu am mai zis ca am o colectie de boli cu capul, deci nu ma dezic nici azi…nu fac bine, dar trec cu zahar. Maine ma gandesc sa imi iau niste macarons sau macar eclere. 

Am facut niste poze frumoase azi, abia astept sa fie gata. 

Holydays are coming

Trebuie sa scriu asta ca e superb. Deci lista lui Sasha pentru Craciun contine pana acum:

– set Sediul de politie cu inchisoare de la Playmobil

– oraselul copiilor de la Playmobil

– spitalul de copii cu elicopter si ambulanta de la Playmobil  

– statia de tren cu trenuri de la Lego Duplo

– parcul de distractii de la Lego Duplo

– tableta 

– set de plastiline cu mancare de la Play Doh

– un Nutribullet

De ce scriu aceasta lista sinistra? Ca sa plangem impreuna. Nimic nu costa sub 200 de lei si orice incercare de deturnare se dovedeste futila. Doamne ajuta! 

Sa ne aducem aminte un cantecel senin…hint, titlul

Cum ma enervez pe net

Nimic nu e mai rau decat lucrurile pe jumatate intelese, prostii care se cred docti si teoriile/termenii stiintifici/informatia elevata ajunsa in “posesia” redusilor…vaideminesidemine! Internetul este plin de ei! And I love trolling, dar sa uneori ma si infurii. Grav, tare, rau, urat…na, cate sinonime stiu…

Ce m-a starnit acum? In general am “boala” pe psihologii si psihanalistii de ocazie, aia care au senzatia ca daca au mers la psiholog/psihiatru suficient de mult, stiu sa faca diagnosticare, analiza, psihanaliza, stiu metode terapeutice si tot ce e in mintea celorlalti pentru ca, deh’, au fost acolo si stiu….pfaaah! Asta e ca si cand daca ai avut cancer, stii ce simte oricine si ce tratament merge pentru toata lumea (ca tot le place analogia asta). Dar sa lasam aceasta discutie sterila si sa revin la ce ma infurie recent: tadaaaaa…. cultural appropriation. Da, domn’le, ce moment e mai bun (decat apropierea Halloweenului) ca sa se apuce toti taratii sa scrie ca Moana, Mulan, Pocahontas samd sunt “cultural appropriation”. 

Eu inteleg si nu inteleg sensibilitatile de genul asta. Cred insa ca bunul simt dicteaza clar ce inseamna asta: adica sa fie ofensiv, dominator, fortat…..cam cum face toata lumea asta cu bluzele romanesti (sau de inspiratie romaneasca) pe care au inceput sa le poarte ca simbol al spiritului liber si vietii boho… nu ca imbraci un copil (si chiar un adult) intr-un PERSONAJ…dar ca sa intelegi nuante, trebuie sa ai un coeficient de inteligenta putin mai mare decat numarul la sutien…si,nah, nu toata lumea. 

Apoi mai sunt cei care cred (pardon, sunt convinsi) ca daca au citit pe net, sunt doctori si stiu mai bine. Oh, jeeezzzzz, de astia nici nu merita sa vorbesc. Si autosuficienta asta e semn de boala intr-un fel ciudat…

Si cei care cred ca numai valorile lor sunt bune/valabile/corecte. E valabil si pentru parerile lor….meh, stiu ca e o vorba care zice ca “prostul daca nu e fudul, nu e prost destul”, dar social-media e mama lor si e mereu gravida si ii creste liber (parenting much) ca se exprima peste tot si prea mult. 

Si ca sa inchei intr-o nota optimista (schimb registrul) trebuie sa povestesc cum vine Iv cand am treaba la bucatarie si imi arunca in chiuveta jucarii sau mi le tranteste pe blat cand tai legume. Asa se face ca seara am pe masa masinute, lego, spinnere, figurine, carti :)))))

Tot Iv cand face prostii pe care stie ca nu are voie sa le faca, alearga la mine si isi infige capul in burta mea, evita contactul vizual si sta “gaina” pe modelul “eu nici macar nu sunt aici”……

Da, macar nu vorbeste si tot doi dinti are jos :)))))

Cum ma enervez pe net

Nimic nu e mai rau decat lucrurile pe jumatate intelese, prostii care se cred docti si teoriile/termenii stiintifici/informatia elevata ajunsa in “posesia” redusilor…vaideminesidemine! Internetul este plin de ei! And I love trolling, dar sa uneori ma si infurii. Grav, tare, rau, urat…na, cate sinonime stiu…

Ce m-a starnit acum? In general am “boala” pe psihologii si psihanalistii de ocazie, aia care au senzatia ca daca au mers la psiholog/psihiatru suficient de mult, stiu sa faca diagnosticare, analiza, psihanaliza, stiu metode terapeutice si tot ce e im mintea celorlalti pentru ca, deh’, au fost acolo si stiu….bleah! Asta e ca si cand daca ai avut cancer stii ce simte oricine si ce tratament merge pentru toata lumea (ca tot le place analogia asta), dar sa lasam aceasta discutie sterila si sa revin la ce na infurie recent, cultural appropriation. Da, domn’le, ce moment e mai bun (decat apropierea Halloweenului) ca sa se apuce toti taratii sa scrie ca Moana, Mulan, Pocahontas samd sunt “cultural appropriation”. 

Eu inteleg si nu inteleg sensibilitatile de genul asta, dar cred ca bunul simt dicteaza clar ce inseamna asta: adica sa fie ofensiv, dominator, fortat…..cam cum face toata lumea asta cu bluzele romanesti (sau de inspiratie romaneasca) pe care au inceput sa le poarte ca simbol al spiritului liber si vietii boho, nu ca imbraci un copil (si chiar un adult) intr-un PERSONAJ…dar ca sa intelegi nuante, trebuie sa ai un coeficient de inteligenta putin mai mare decat numarul la sutien…si,nah, nu toata lumea. 

Apoi mai sunt cei care cred (pardon, sunt convinsi) ca daca au citit pe net, sunt doctrori si stiu mai bine. Oh, jeeezzzzz, de astia nici nu merita sa vorbesc. Si autosuficienta asta e semn de boala intr-in fel ciudat…

Si cei care cred ca numai valorile lor sunt bune/valabile/corecte. E valabil si pentru parerile lor….meh, stiu ca e o vorba care zice ca “prostul daca nu e fudul, nu e prost destul”, dar social-media e mama lor si e mereu gravida si ii creste liber ca se exprima prea mult. 

Si ca sa inchei intr-o nota optimista (schimb registrul) trebuie sa povestesc cum vine Iv cand am treaba la bucatarie si imi arunca in chiuveta jucarii sau mi le tranteste pe blat cand tai legume. Asa se face ca seara am in bucatarie masinute, lego, spinnere, figurine, carti :)))))

Tot Iv cand face prostii pe care stie ca nu are voie sa le faca, alearga la mine si isi infige capul in burta mea, evita contactul vizual si sta “gaina” pe modelul “eu nici macar nu sunt aici”……

Da, macar nu vorbeste si tot doi dinti are jos :)))))

Cum ma enervez pe net

Nimic nu e mai rau decat lucrurile pe jumatate intelese, prostii care se cred docti si teoriile/termenii stiintifici/informatia elevata ajunsa in “posesia” redusilor…vaideminesidemine! Internetul este plin de ei! And I love trolling, dar sa uneori ma si infurii. Grav, tare, rau, urat…na, cate sinonime stiu…

Ce m-a starnit acum? In general am “boala” pe psihologii si psihanalistii de ocazie, aia care au senzatia ca daca au mers la psiholog/psihiatru suficient de mult, stiu sa faca diagnosticare, analiza, psihanaliza, stiu metode terapeutice si tot ce e im mintea celorlalti pentru ca, deh’, au fost acolo si stiu….bleah! Asta e ca si cand daca ai avut cancer stii ce simte oricine si ce tratament merge pentru toata lumea (ca tot le place analogia asta), dar sa lasam aceasta discutie sterila si sa revin la ce na infurie recent, cultural appropriation. Da, domn’le, ce moment e mai bun (decat apropierea Halloweenului) ca sa se apuce toti taratii sa scrie ca Moana, Mulan, Pocahontas samd sunt “cultural appropriation”. 

Eu inteleg si nu inteleg sensibilitatile de genul asta, dar cred ca bunul simt dicteaza clar ce inseamna asta: adica sa fie ofensiv, dominator, fortat…..cam cum face toata lumea asta cu bluzele romanesti (sau de inspiratie romaneasca) pe care au inceput sa le poarte ca simbol al spiritului liber si vietii boho, nu ca imbraci un copil (si chiar un adult) intr-un PERSONAJ…dar ca sa intelegi nuante, trebuie sa ai un coeficient de inteligenta putin mai mare decat numarul la sutien…si,nah, nu toata lumea. 

Apoi mai sunt cei care cred (pardon, sunt convinsi) ca daca au citit pe net, sunt doctrori si stiu mai bine. Oh, jeeezzzzz, de astia nici nu merita sa vorbesc. Si autosuficienta asta e semn de boala intr-in fel ciudat…

Si cei care cred ca numai valorile lor sunt bune/valabile/corecte. E valabil si pentru parerile lor….meh, stiu ca e o vorba care zice ca “prostul daca nu e fudul, nu e prost destul”, dar social-media e mama lor si e mereu gravida si ii creste liber ca se exprima prea mult. 

Si ca sa inchei intr-o nota optimista (schimb registrul) trebuie sa povestesc cum vine Iv cand am treaba la bucatarie si imi arunca in chiuveta jucarii sau mi le tranteste pe blat cand tai legume. Asa se face ca seara am in bucatarie masinute, lego, spinnere, figurine, carti :)))))

Tot Iv cand face prostii pe care stie ca nu are voie sa le faca, alearga la mine si isi infige capul in burta mea, evita contactul vizual si sta “gaina” pe modelul “eu nici macar nu sunt aici”……

Da, macar nu vorbeste si tot doi dinti are jos :)))))

Cum ma enervez pe net

Nimic nu e mai rau decat lucrurile pe jumatate intelese, prostii care se cred docti si teoriile/termenii stiintifici/informatia elevata ajunsa in “posesia” redusilor…vaideminesidemine! Internetul este plin de ei! And I love trolling, dar sa uneori ma si infurii. Grav, tare, rau, urat…na, cate sinonime stiu…

Ce m-a starnit acum? In general am “boala” pe psihologii si psihanalistii de ocazie, aia care au senzatia ca daca au mers la psiholog/psihiatru suficient de mult, stiu sa faca diagnosticare, analiza, psihanaliza, stiu metode terapeutice si tot ce e im mintea celorlalti pentru ca, deh’, au fost acolo si stiu….bleah! Asta e ca si cand daca ai avut cancer stii ce simte oricine si ce tratament merge pentru toata lumea (ca tot le place analogia asta), dar sa lasam aceasta discutie sterila si sa revin la ce na infurie recent, cultural appropriation. Da, domn’le, ce moment e mai bun (decat apropierea Halloweenului) ca sa se apuce toti taratii sa scrie ca Moana, Mulan, Pocahontas samd sunt “cultural appropriation”. 

Eu inteleg si nu inteleg sensibilitatile de genul asta, dar cred ca bunul simt dicteaza clar ce inseamna asta: adica sa fie ofensiv, dominator, fortat…..cam cum face toata lumea asta cu bluzele romanesti (sau de inspiratie romaneasca) pe care au inceput sa le poarte ca simbol al spiritului liber si vietii boho, nu ca imbraci un copil (si chiar un adult) intr-un PERSONAJ…dar ca sa intelegi nuante, trebuie sa ai un coeficient de inteligenta putin mai mare decat numarul la sutien…si,nah, nu toata lumea. 

Apoi mai sunt cei care cred (pardon, sunt convinsi) ca daca au citit pe net, sunt doctrori si stiu mai bine. Oh, jeeezzzzz, de astia nici nu merita sa vorbesc. Si autosuficienta asta e semn de boala intr-in fel ciudat…

Si cei care cred ca numai valorile lor sunt bune/valabile/corecte. E valabil si pentru parerile lor….meh, stiu ca e o vorba care zice ca “prostul daca nu e fudul, nu e prost destul”, dar social-media e mama lor si e mereu gravida si ii creste liber ca se exprima prea mult. 

Si ca sa inchei intr-o nota optimista (schimb registrul) trebuie sa povestesc cum vine Iv cand am treaba la bucatarie si imi arunca in chiuveta jucarii sau mi le tranteste pe blat cand tai legume. Asa se face ca seara am in bucatarie masinute, lego, spinnere, figurine, carti :)))))

Tot Iv cand face prostii pe care stie ca nu are voie sa le faca, alearga la mine si isi infige capul in burta mea, evita contactul vizual si sta “gaina” pe modelul “eu nici macar nu sunt aici”……

Da, macar nu vorbeste si tot doi dinti are jos :)))))

Zi de toamna

Nu stiu daca e toamna, daca sunt toate porcariile de pe net sau pur si simplu m-am saturat eu, dar am decis ca nu mai vreau sa particip la concursul asta, cum sa il numesc…”cel mai bun parinte”, “cea mai buna replica pe facebook”, “cel mai bine scris post”, “cel mai, cea mai ….(insert whatever)”…nici nu stiu cand si de ce a devenit universul asta marunt cotidian un loc de etalare cabotina. Nu stiu, ma mir, ma las atrasa aiurea in el, pana cand ma satur si ma retrag. Nu mai vreau si nu mai pot sa citesc, sa ma compar, sa ma intreb…era sa ma pup de bucurie ca nu m-am ratoit la fi-miu si am reusit sa il fac sa manance doar o portie de dulce azi. Am clacat glorios la ora de somn cand a facut tot posibilul sa imi impinga limitele. Nu dau vina pe el, nu sunt atat de imatura (ba sunt, dar nu dau, stiu ca e a mea), dar cand ma mai trezesc in feed cu cate un post de “parinte perfect imperfect devenit influencer peste noapte” ma iau cu mainile de cap si imi vine sa mai urlu o data. Zaharul e dracu’, mancarea e dracu’, telefonul e dracu’, tableta, Scaraotchi insusi, desenele sunt rele, cearta e rea, toata lumea are ceva de comentat si eu remarc cu obida ca, in final, copilul tot va gasi ceva ce il nemultumeste. Asa suntem noi oamenii si abia astept sa vad facebookul copiilor nostri, ala pe care se vor plange de modul in care i-am tratat, educat, in care ne-am comportat, le-am vorbit. Nu am avut parinti perfecti si nu sunt o mama ideala. Am zile in care as vrea sa doarma doar ca sa pot sa plang isteric de cat de gresita ma simt. Sunt alte zile in care simt ca nu gasesc nicio solutie, ca nu reusesc sa comunic si sa rezonez, ca suntem entitati paralele, nu fiinte care au fost candva unite organic. Vad copii reprosand lucruri enorme parintilor sau copii care trec cu vederea traume ai tragedii, condamnandu-se la vieti defecte si relatii stricate din start. Vad parinti care perpetueaza greselile parintilor si strica viitorul fiilor sau fiicelor lor si in tot acest joc de-a cine e mai bun sau mai victima, pierdem toti. Nu invatam sa comunicam real, sa aceeptam diferente si greseli, sa fim oameni. Ma straduiesc de mult sa fac exercitiul asta al acceptarii si sa nu ma mai simt “atacata” si combatuta de orice si oricine. Viata nu e o competitie, toti luam acelasi premiu si ce lasam in urma este rareori ceea ce credem noi ca e important. Eu ma duc sa ma culc, ploua, e cald in casa si vase maldar in chiuveta, jucarii pe jos si am mancat parizer si covrig cu vanilie…dar iezii mei dorm ca in povesti si vreau sa fiu si eu cu ei acolo. 

Minunatii de azi: 

– cizmele mele noi de cauciuc cu care pot sa zburd prin cele mai adanci balti…senzatia invincibilitatii, categoric

– am mers prin furtuna si ploaie sa ma interesez de abonament la sala…aproape ca simt adrenalina, pe cuvant

– cumpar cadouri de Craciun, stiu deja ce tema vreau pentru Craciun si simt cum ma apuca frenezia. As putea sa si ascult niste muzica de Craciun…

Weekend tips 

De fapt e doar un pretext ca sa povestesc cum ne-am plictisit noi zilele astea. Am citit eu undeva ca plictiseala e buna, prin urmare, nu ne straduim foarte tare sa o combatem. Si pentru ca nu vrem sa o combatem, nu am facut mare lucru…hai ca sunt geniala, de cinci randuri zic acelasi lucru si nici macar nu ma chinuiesc sa nu ma repet. Sasha imi arata ocazional bilute de muci, imi spune tot ocazional ca vrea sa moara sau sa fie bolnav. Stiu ca e forma lui de a impinge limitele, pentru ca stie ca pentru mine e tulburator sa il aud vorbind asa, sunt desigur demonii mei, nu ai lui, mai rau e ca nu stiu cum sa abordez asta. Pe de-o parte, nu vreau sa ii fie frica de moarte sau boala (astea sunt problemele mele cu capul), nu vreau nici sa i se para ok sa sfideze sau ameninte sau duca lucrurile in extrem. Dar uite ca le duc eu. Ma rog, ziceam ca a fost un weeend boring. Sa revenim la asta. Un sfarsit de saptamana fara planuri mari, exceptand somn si iar somn. Plus ceva mancare junk. Totusi, si in sfarsit ajung unde voiam sa ajung, au fost si cateva chestii dragute: 

Primul, Ale a gasit un jurnal de-al meu. Am gasit acolo chestii scrise in clasa a 8-a de colegii mei, apoi in clasa a 12-a, apoi cateva mostre de nevroza/psihoza personala si vreo doua tentative de “nuvele”. Bai, nu scriam prost, adica am citit carti contemporane mai slabute la nivel de stil, dar ma cam incurcam la actiune. Na, nu toti suntem scriitori. Ce m-a impresionat nu a fost insa “literatura” ci faptul ca jumatate dintre colegii mei ma numeau “frumoasa” sau “frumusete”, acum nu o sa fiu fals modesta, stiu ca nu sunt chiar muma padurii (desi recent, nu stiu ce sa zic), dar sa crap daca atunci ma simteam vreo zeita. Sigur ca sufeream de o incredere si o stima de sine pe care si acum le invidiez, dar nu eram deloc o printesa si eram atat de departe de modelul fetei populare cu care ne-am obisnuit. M-am machiat abia in liceu, goth, si aveam o coama nestapanita de nimic (nu aparause inca balsamul si serul de potolire), in plus citeam si invatam bine. Iar cei care ma complimentau erau “mainstream” …. e foarte diferit modul in care suntem perceputi si ne autopercepem.

2. Am mers la Sis si nimic nu e mai hilar pe lume decat Sasha si Andrei alergandu-se si Ivan catarat ca pisica in bratele Alexandrei. Si desigur tiramisuul si faptul ca mereu la ea ma simt ca “acasa” si in sensul bun si in sensul mai putin bun. Love them! 

3. Am descoperit o reteta de pasta alfredo delicioasa….omg, sunt atat de bune incat am chiar mancat o portie desi sunt la un soi de regim/dieta/whatever….se fac asa: se taie pieptul de pui bucatele cat mai mici, se pune in maximum o lingura de ulei si se calesc usor cu sare, usturoi si condimente italienesti. Eu am pus oregano, busuioc, cimbru si un strop de chimen. Apoi am pus apa (ideal e sa pui supa) si smantana dulce si pastele si am fiert pastele in sos pana au scazut de tot si ele s-au fiert perfect (nici prea-prea, nici foarte-foarte). In final, cand au scazut de tot am pus putina crema de branza pentru extra gust. Puteti rade peste ele si parmezan sau mozzarella, eu nu am mai pus. Sunt cremoase si aromate si bune tare. Cred ca ar fi bune si cu ciuperci daca Sasha nu ar ura ciupercile. Soooo gooooood! 

4. Sasha s-a tot gandit ce sa ii ceara Mosului. Cum nimic nu costa sub 300 de lei ma gandesc sa ii stric magia si sa ii spun ca nu nu avem bani pentru nenorocirile ales de jucarii…ma gandesc serios la aceasta varianta daca nu reusesc sa il deturnez catre chestii mai ieftine. Asta nu e funny, nu stiu de ce am pus-o aici. 

Gata, asta e tot pentru azi. 

Doar o discutie obisnuita

O sa scriu asta aici si o sa ma prefac ca nimeni nu o sa citeasca, mai ales ca iese putin din zona de confort…dar, omg, a fost atat de funny. 

Asadar, am stabilit ca e greu sa am parte de intimitate in baie si, deja, pudoarea mea se resimte in sensul ca nu mai exista. Dar, azi, in timp ce imi faceam dusul cel de toate zilele, Sasha vine si se holbeaza insistent. Usor jenata, ii spun sa ma lase in pace. Continua sa vorbeasca privind insistent, eu continuu sa ii spun sa iasa, lui ii sclipesc ochii, eu sunt din ce in ce mai jenata si ii urlu sa iasa ca sa m spal si eu si apoi sa plecam bla bla. El ma ignora, se holbeaza, rade, vorbeste

….isterica pentru ca aud cuvantul “tzatzici” mai des decat imi doresc, ii zic ca e deranjant si ca nu e ok sa se comporte asa. Cum ma ignora in continuare adaug:

– Sasha, tu auzi ce iti spun! 

El se ridica privirea relaxat si imi spune cu cea mai fireasca voce din lume: 

– Nu vorbeam cu tine, vorbesc cu tzatzicile….

– ………

Dupa ce mi-am adunat neuronii si am injurat in gand ca nu a avut cu ele o relatie atat de buna acum 4 ani si ceva cand m-ar fi ajutat poate sa nu imi blestem zilele ca nu pot alapta, l-am apucat de tricou asa uda si l-am semi-azvarlit afara pe usa urlan in urma lui…naiba mai stie ce. Mda, viata de mama e minunata!