Inca o zi la noi

Vreau sa nu ma mai doara capul…nimic nu ma incapaciteaza mai definitiv si irevocabil ca durerea de cap. In fiecare zi am o scuza sa fiu ciufuta, dar azi chiar e o zi nesiferita rau. M-am trezit cu o migrena de abia imi mutam capul pe perna, dupa ce m-am dopat cu medicamente, vitamine si minerale sunt in faza im care reusesc, cu greu, sa imi tin capul pe umeri. Asa ca am iesit sa iau un pepene galben si unul verde si niste ceaiuri de la plafar, plus niste analgezice noi ca sunt consumatoare. Ies din casa gatita pruna, impingand caruciorul si cu ochelarii pe nas (caruciorul sa nu cad pe strada cu copilul in manduca, ochelarii sa nu se vada ochii pierduti si cearcanele cat obrazul) si intru la plafar. Schimb politeturile obisnuite, mai rad putin cu fata de la casa (frumusica, blonda si tare simpatica) si adun vreo 3 ceaiuri si un baton de fructe uscate pentru Sasha si dau sa platesc….evident portofelul nu era in rucsac. Probabil nici nu trebuie sa amintesc ca m-am gandit sa verific, dar mi s-a parut useless inainte sa plec….ei, ce sa vezi!? Ma intorc, il iau, vin si platesc…pepenii care se lafaiau pe tejghele zilele trecute nu sunt. Am cautat la vreo trei chioscuri, am gasit cu greu galbeni…no, nu ai mereu ce vrei. Ma intorc, hranesc copiii, fac curat, culc copiii, fac curat, mai iau un analgezic, citesc ceva, se trezesc copiii, mananca iar, iar fac curat, ma pregatesc sa plec dupa Sorin. Am o strafulgerare de geniu si il trimit pe Sasha sa faca pipi. Eu ma incalt, il incalt pe Ivan, imi pun rucsac, manduca, pregatesc cheile. Cand iese Sasha il incalt urgent si il trimit sa cheme liftul: 

– Dar sunt dezbracat, imi spune cu voce de cristal!?

Ma crucesc la el care e incaltat si imbraca cu tricou si atat si ma intreb cum naiba nu am vazut ca e in fundul gol cand il incaltam…detalii, il imbrac si iesim. La intoarcere opresc la Zara sa iau fusta comandata acum cateva zile si ne urcam in tramvai. Pe la mijlocul distantei, dupa un sir lung de intrebari docte si raspunsuri pe masura, vine lovitura de gratie: 

Sasha in plin tramvai:

– Unde p…. mea se duce tramvaiul 1? 

Dupa ce ma adun din momentul „soc si groaza” il intreb cu jumatate de glas: 

– Sasha, unde ai auzit asa ceva!? (Ahm…ahm…)

– La Vlad! 

Ma simt usurata! Macar nu la mine sau tac-su, desi nu bag mana in foc. 

Am ajuns acasa intre timp. Fusta e frumoasa si Ivan tipa isteric ca asa vrea el. Desigur ca nu ma plictisesc niciodata. 

Reclame

Pauza „de trait” 

„Lasa-ma sa traiesc!” i-am spus fiecaruia pe un ton apasat, e ca si cand alea 10 minute in care citesc sau stau pe buda sunt pauza mea de viata. Nu mi-am dat seama cat de urat suna pana cand m-a intrebat Sasha „De ce?”…si nu i-am vazut lui Ivan fetisoara adormita cautandu-mi ochii…

…mi-am lasat atunci „pauza” binemeritata cu nasul in telefon si m-am uitat la ei. Si mi-am dat seama ca ei sunt de fapt viata, cum sa ma lase sa traiesc in afara ei? Cata poezie, cata filozofie, dar deloc fals, pe cuvant! Acolo, in ochii lor vii, in zambetul cu dinti marunti sau latareti, in parul ravasit si buclat, viata mea e acolo. O vad pe obrajii lor moi pe care imi place sa ii acopar cu iubire, pe burticile lor bombate usor, pe piciorusele zvelte sau pufoase…in vocile lor, in veselia si tristetea lor, cu ei. Tanjesc uneori la o viata a mea si atat, dar stiu ca nu ar avea rost si eu nu as mai avea sens…inafara lor nu mai sunt eu, ma regasesc prea putin. Nu e usor insa nici sa privesc in ochi, uneori e mai coplesitor decat pare…gandurile imi zboara aiurea si traiesc continuu sentimentul ca ii dezamagesc, ca nu ma pot lega de sufletul lor asa cum o fac ei cu al meu. Ca nu imi sunt de ajuns cum le sunt eu lor, ca am nevoie sa fiu distrasa si distrata, ca imi consum energia si veselia aiurea. La naiba cu depresia de vara, anul asta a inceput cam devreme! 

3 pagini -exercitiu

Prima pagina este despre somn. Imi este mereu atat de somn. Azi ma doare vag si capul, deh, am baut putin vin aseara si asa sunt eu…as zice praf, daca nu as fi inca intr-o bucata, fir de praf nu sunt inca, mai am de slabit cateva kilograme bune….picatura de mare e numele meu insa, apa cu praful fac huma (cred ca asa ii zice) si la urma urmei din asta zic cartile sfinte ca suntem facuti. Ma doare capul deasupra ochiului drept si contemplez ideea de a mai lua o pastila, poate trece. Urasc caldura, desi sunt nascuta in plina luna a lui cuptor….nu chiar plina, plina ca pe la asfarsit, dar tot cuptor se cheama. Ajung iar la subiectul meu preferat, ziua mea, abia astept sa primesc cadouri, sunt atat de infantila…desigur, nici faptul ca as putea manca tort bun nu este un aspect neglijabil. Vreau sa imi fac tort de mere, nu am mai mancat de ceva timp si prajiturile de cofetarie nu ma atrag, si as vrea la sala. Fac 35 de ani si mi se pare ca se vede ca niciodata. Daca pana acum era mai mult ceva psihic pentru ca fizicul mi se parea cam la fel, acum vad cum imbatranesc…e infricosator. O vad in ridurile adanci dintre ochi pe care nu le mai umple nimic, o vad in pielea de pe picioare care nu mai are fermitatea de acum cativa ani, pe cutele de pe abdomenul care de data asta nu s-a mai retras cu gratie ca la prima sarcina, o vad in detaliile care fac diferenta. Daca pana acum un an-doi m-as fi simtit jignita sa imi zica pustii „doamna”, acum inteleg de ce o fac. Nu mai sunt o pustoaica si nu doar copiii care atarna de mine ma tradeaza. Apropos de copii, Ivan si cu mine cucerim noi frontiere. Azi nu numai ca m-a stockerit la buda, dar nici nu s-a lasat pana nu a stat in brate, cuminte…totusi mult mai neplacut e ca imi simt fizic ridurile dintre ochi, si parul blond (nu ca as fi vrut sa fiu blonda) si acum caut o crema antirid care sa nu ma umple de cosuri: e greu sa fii batrana si adolescenta in acelasi timp. Nu, serios, 3 pagini e prea mult. Imi vine sa plang deja ca imbatranesc, ca nu m-am odihnit, ca nu scriu astea trei pagini odata si vreau sa imi beau cafeaua. Nici macar nu stiu care era ritualul complet, nici mintea nu ma mai tine ca pe vremuri, desi mereu am zis ca sufat de sindromul Kelly Bundy ….ah, pana si ea a imbatranit, idolul tineretii mele. Iar eu blond platinat nu o sa ajung, imi e destul de clar acum, si nici bomba sexy…chiar trebuie sa merg la sala si sa beau mai multa apa, nu prea am de ales. Doamne ajuta sa ma pot si tine de treaba si Doamne ajuta sa fie Ivan ok ca sa fie singura mea grija: ridurile si pielea lasata pe picioare. Nu stiu ce sa mai scriu, ieri mi-am dat seama ca inca am sentimentul ala tampit cand ies pe strada…ma astept sa ma intalnesc cu el, problema e ca de vreo 4 ani jumate stiu ca nu o sa il mai intalnesc vreodata, nu in carne si oase….

Ma doare capul si exercitiul asta m-a cam obosit si imi accentueaza ridurile. Maine e o noua zi, poate iau un pix si 3 foi, poate maine imi iese mai bine. Sau poate ma las, viata mea e minunata si cu riduri si cu copii care stau in brate pe buda si mananca sticsuri imprastiate pe podea 

Ghid de buna purtare a lenjeriei vara 

V-am zis ca sunt haterita, am zis, dar prntru ca sunt si constructiva, zic sa ma dau si eu docta si sa trasez aici niste reguli simple ale lenjeriei intime vara. 

1. Lenjeria nu e facuta sa se vada, mare parte din ea, adica. Ok, bretelele la sutien ori sunt asortate cu cele ale maieului, ori sunt bijuterii in sine (au paiete, margele, bile, dantele), ori nu exista. Alea transparente se vad oribil pe piele transpirata si, aaam, se vad, deci mai bine un sutien fara bretele. 

2. Sunt sutiene si sutiene, asa ca daca tot vrei sa faci un statement si sa il expui trecatorilor, ori alegi un bralette (un soi de bustiera ceva mai sexy) suficient de decenta cat sa o poti lasa partial la vedere, ori alegi ceva cu imprimeu/culoare/model fistichiu si il pui pe sub ceva vag transparent. Acum, daca iesi cu o bluza de plasa si cu un sutien de piele de la sex-shop nu esti stilish, esti trampish…cine te fluiera, nu te admira, sa stii! 

3. Sutienele create pentru un anumit tip de haine nu intra in caregoria lenjerie fistichie care se poate vedea. Adica eu pot sa inteleg ca ti se pare sexy sutienul ala care se prinde dupa gat si se incheie incrucisat pe burta sau bustiera foarte push-up si fara bretele, dar ele au fost create ca sa fie purtate pe sub rochii cu spatele gol, sau cu decolteu adanc si fara bretele, deci nu ….nu trebuie sa imi sara in ochi pe sub topuri „sexy”, ci sa ajute si sa para ca rochia aia sta saltata pe sanii tai de amazoana asaaaa, natural si fara ajutor…

4. Chilotii….bai, chilotii se asorteaza cu pantalonii, dar cand nu vrei sa sara in ochi nu pui tanga alb pe sub pantaloni mulati albi….exista lenjerie bej si exista lenjerie bej fara cusaturi vizibile, ideea e, din nou, sa nu imi atraga atentia, ci sa para ca nu exista, dar sa acopere „rusinea”. Nu, nu esti extravaganta, sexy si cu incredere in tine daca se vede fundul pe sub pantalonii mai sus mentionati si nici reclamele la tampoane nu sunt pe bune…

5. Daca ai o fusta/rochie foarte scurta, incearca sa nu porti tanga, ci niste hipsters, budigai de-aia care par niste pantalonasi scurti mai decoltati. E vorba despre decenta, oricat de bine epilata ai fi si chiar daca pocnesti de mandrie de fundul obtinut cu ore lungi de sala si dieta. Da, ma, da, chiar poti fi sexy si asa!

6. Daca sunt sanse sa ti se ridice rochia/fusta in public, evita dantela…stiu, e sexy, e cald si mai adie vantul pe unde trebuie, dar serios….Sharon Stone sau Marilyn Monroe si-au castigat un nume si prin altceva, nu o sa te ia de nevasta niciun actor/magnat daca iti vede…danteluta. Desi e posibil sa ii cuceresti definitiv pe baietii care lucreaza la asfalt pe strada unde mergi sa mananci la pranz. 

7. Poarta ce iti place, nu ma intereseaza daca ai sani mici sau mari, fund cu celulita sau fin ca un obraz de bebelus, serios…poti sa iti lasi si burtica la vedere daca te simti bine in pielea ta, poti fi frumoasa daca iti stii corpul si limitele, mie imi plac oamenii liberi, dar lenjeria intima nu se numeste degeaba intima. In plus, este chiar o declaratie de stil sa stii sa porti lucrurile corect. De-aia cei cu sange albastru au halat de casa, halat de baie, halat de piscina….ma rog, intelegeti ideea, tinute specifice pentru anumite momente. 

Acum, daca ai suficient zvac si personalitate, poti sa iesi si in pijamale (un trend de ceva timp) sau in costum de baie, dar deja suntem in alta zona de fashion…iar statement-urile se fac si alea cu cap, in ciuda aparentelor. 

Later edit: nu, papucii aia cu blana nu fac parte din niciun fel de statement. Seamana cu un accesoriu de budoir, e drept, dar nu…deci nu! ( in sensul ca vocabularul nu ma ajuta sa ma oripilez suficient) 

Later later edit: nici duduile carora le e lene sa puna ceva pe ele si ies in slapi si in halat de prosop pana la chiosc nu se pun la statement….pentru asta e nevoie de mesaj, vointa, dorinta, nu de indolenta. 

Latest edit: Asta ca tot ii freaca pe toti grija de poze in costum de baie pe Facebook, ce-ar fi sa se uite cum ies pe strada! 

Iar am citit articole de parenting

…iar m-am simtit vinovata 20 de secunde ca sunt o mama rea. Apoi Sasha s-a gandit sa faca un guguloi din miez de paine si saliva si sa il arunce prin casa. Apoi, s-a dus si a mai lins putin usa de la balcon. A tipat la mine ca de ce spal pe jos ca el a alunecat si era curat, in ciuda guguloaielor mai sus mentionate. Dupa asta ne-am inteles rezonabil vreo jumatate de ora, timp in care aproape ca ma apucasera iar remuscarile si senzatia ca sunt o mama odioasa care il santajeaza si nu se conecteaza (orice ar insemna mizeria asta) si apoi Sasha s-a gandit sa isi clateasca pucioarele in propriul pipi din oala si apoi sa se stearga pe covor. A fost deosebit momentul, am apucat sa urlu cat sa imi dau  seama ca inca as putea canta la cor. Voiam sa ma spal pe par azi, mai bine ies in ploaie, am sanse mai mari sa imi duc planul la bun sfarsit. Ce spuneam, asa, ma simteam azi vinovata iar ca am citit un blog de parenting perfect, de-ala cu unicorni care zboara si copii perfect conectati si ascultatori. Dar apoi Ivan a inceput sa urle pentru ca voia sa bage mana in cuptor si nu il las. A plecat bombanind si l-am auzit pe Sasha razand malefic, atunci mi-am dat seama ca a deschis usa la baie/balcon ca frate-su sa fie certat. Era baie, data asta, si l–am amenintat ca favorizarea infractorului se pedepseste la fel de tare. Si iar am avut o strafulgerare….o sa cresc doi copii care stiu ce inseamna pedeapsa si nu unii cu care am discutat si ne-am inteles si am empatizat profund din scutec…probabil sunt o mama oribila! Dar Sasha, caruia ii fav piure la pranz, a venit si a incercat sa bage mana in oala in clocot. Am prins-o la vreo 2 mm de apa fierbinte, si am urlat din nou…da-o in mortii ei de conexiune, acum chiar imi venea sa il bat. Cum urlam deloc zen, il vad cum se duce si incepe sa tranteasca ritmic usa la congelator (nedezghetat de vreo juma de an, cred ca o sa crape!!!) si mi-a venit sa ii dau un sut in fund sa zboare pe canapea. Din fericire a inceput publicitatea la tv si au plecat amandoi sa se holbeze…da, la tv, sunt o mama odioasa care se si bucura ca poate sta la cratita 5 minute fara griji. 

Later edit: s-a terminat publicitatea si Sasha a venit urland si tropaind ca vrea mancare. Ivan mananca linistit hartiute rupte de frate-sau si imprastiate pe covorul maturat si spalat acum jumatate de ora.

Vreun specialist in parenting dispus sa stea cu noi macar vreo saptamana?

Later later edit: Am uitat sa spun ca l-am pus sa se spele pentru ca s-a gandit sa se unga cu scuipat pe picioare. 

Hop si eu despre examene

Nu stiu foarte clar ce fel de eleva am fost…cum sa ma descriu!? Nu am fost niciodata prima, nu ca ar fi lipsit dorinta sau inteligenta, dar mereu a lipsit determinarea, vointa aceea care transforma lucruri…habar nu am cum sa ii zic, nu am si nu am avut asa ceva. Am fost insa mereu printre primii, nu din patos al studiului, ci din respect si dorinta de a nu dezamagi. Mda, nu prea am intalnit profesori care sa ma faca sa vreau sa invat si sa ma dedic cu tot cu suflet. A fost un moment cand profesorul de Limba Romana mi-a stimulat, corect, dorinta de a citi si de a ma autodepasi. Acelasi profesor a facut si greseala de a ma umili si a-mi strica elanul chiar atunci cand poate as fi avut varsta si putinta de a face ceva cu pasiunea mea pentru citit, analiza literara samd…detalii. Dar nu aici voiam sa ajung, sau poate voiam. In 5-8 am avut doi prieteni geniali…imi sunt prieteni si azi si ii iubesc tare: Mirela si Florin. Viata ne-a dus pe niste carari de nici noi nu stim cum si ce naiba cautam pe unde suntem, iar daca ne-ar fi zis cineva asta acum vreo 20 de ani cand am dat capacitatea si admiterea sau acum vreo 16 cand am dat BAC-ul….ehehe, baietii babei! Eu mereu am fost boema intr-un fel ciudat: mi-a placut sa desenez, am visat sa ma fac balerina, dar am facut putina gimnastica. Mi-ar fi placut sa fiu actrita, imi placea sa imi imaginez, sa ma proiectez, sa dramatizez…Mirela era cea mai constienta de sine fata pe care o cunosteam. Era sensibila si inteligenta, dar era curajoasa si fara anxietati sociale sau orgolii idioate, ceea ce nu putem spune despre subsemnata. Florin era cel mai bun la matematica si cand spun asta nu ma refer ca stia sa rezolve probleme, ci ca rezolva probleme mult peste nivelul nostru de studii, ca avea pasiune si determinare si ii placea la nebunie sa faca asta. Era mereu primul si nu pentru ca „trebuia”, ci pentru ca „putea”. Iar noi trei ne ascultam dramele, ne consiliam in caz de iubiri mai mult sau mai putin impartasite si ne sustineam cat eram jos. La scoala, profesorii nu vedeau cu ochi buni prietenia noastra. In capul lor era imposibil sa fim colegi de banca fara a avea vreo poveste de amor in subteran, iar prietenia noastra in 3 li se parea si mai bizara…desi nu era deloc. In mod evident, nici scolar nu ne era de ajutor. Eu si cu Mirela eram „preferatele” profei de mate. Eu sigur copiam tot dupa Cioaca si nu eram in stare sa trec de un 7-8 fara el alaturi, Mirela ar fi trebuit sa ajunga „croitoreasa” (acum, talentata era, mi-a facut vreo doua rochii cu manutele ei). La admiterea la liceu am luat amandoua note mari, chiar si la matematica. Dar am optat amandoua pentru o clasa de uman, convinse ca nu suntem in stare sa facem fata unei clase de informatica sau mate-fizica. Si stau uneori si ma intreb unde am fi fost sau ce meserii am fi avut astazi daca, in locu unor profesori care sa ne spuna zi de zicat suntem de praf si de incapabile, am fi avut oameni care sa stie cum sa ne invete, care sa ne ajute si sa ne indrume, nu sa ne sanctioneze si sa ne umileasca. 

Nici liceul nu a fost mult mai incurajator…as vrea sa spun ca a fost cea mai frumoasa perioada a vietii bla bla bla, adevarul e ca a fost palpitant in plan personal, dezastru in plan educational. Nu cred ca a fost un singur profesor care sa dea doi bani pe educatia noastra. Unii aveau orgolii si incercau sa ne „invete” cu note mici, sanctiuni dure si agresivitate, altora le pasa mai mult de lungimea fustei, culoarea parului si cat machiaj purtam in timpul liber, unora nu le pasa deloc…iar noi, inconstienti, nu faceam decat sa vansm note, ca doar alea contau: nu trebuie sa mai zic ca habar nu am cum se citeste o functie si ca, desi mi-am dorit enorm sa merg la o olimpiada de romana, nu am ajuns pentru ca i-am incurcat putin planurile profesorului care a preferat sa ma batjocoreasca in fata unei clase intregi. Apoi BAC-ul nu a facut exceptie. Am refuzat sa reproduc vesnicele comentarii, mi s-au scazut sutimi nemeritat (am facut contestatie, au recunoscut, nu am rezolvat nimic: sa cresti de la 9.10 cu 50 de sutimi nu se poate, nici de la 8.90 vreo 60-70, dar media mea a suferit) si eu m-am prins ca sistemul asta e degeaba. Facultatea nici nu a mai fost o provocare, m-am dus unde am intrat prima data si am mai primit cateva lectii ale indiferentei, nesimtirii si superficialitatii celor care ne scriu viitorul.

Nici eu, nici Mirela si nici Florin (desi poate la el, o vreme, a contat pasiunea din copilarie) nu am ajuns unde am fi putut sa ajungem. Nu am avut curajul sa ne urmam talentul, in cazul meu nici nu cred ca l-am descoperit inca. Am ales conjunctural si dupa oportunitati si interese si, cred ca, in ciuda perceptiei comune, vina principala a fost a sistemului de invatamant care nu ne-a ajutat sa…nimic. Nu ne-am vazut limitele, nu am inteles ce ne place, cum si ce putem face bine, ce vocatie avem si unde am putea face performanta. Nu am inteles la ce ne trebuie ce invatam, daca suntem buni, foarte buni sau degeaba. Am invatat doar ca e rusine sa fii „croitoreasa”, sa tintim note si calificative fara substanta (nu o sa uit momentul penibil cand directorul a venit in timpul examenului oral la BAC sa puna o „pila” unui „elev bun” care se descurca dezastruos si ar fi stricat media cu nota meritata, a absolvit cu 10 sau ceva de genul…) si ca nu suntem buni de nimic daca nu avem aproape 10 pe linie. 

Problema e ca azi am vazut multi parinti cu o altfel de gandire. Oameni ca mine care vor ca fiilor sau fiicelor lor sa le placa scoala, sa invete ce vor si cu pasiune, dar vad si parinti ingroziti de sistemul asta care schimba doar aparente, dar care cad prada lui si vor performanta fara substanta. Si nu stiu ce sa fac. Imi cam vine sa emigrez. 

Zen dar haterita

Sunt haterita de felul meu, adica daca e ceva de vazut/criticat, vad si critic…sunt o haterita constructiva totusi, adica nu hate-uiesc asa degeaba. In plus, chiar urasc oamenii care gasesc nod in papura si critica lucrurile doar din punctul lor de vedere…eu incerc sa fiu o haterita echitabila….mmm, nu stiu daca are sens, dar imi place sa cred ca sunt obiectiva in comentariile mele ciufut-nesuferite. Ma rog, poate va intrebati de ce ma laud acum asa … pai pentru ca sunt pe cale sa fiu haterita din nou: 

URASC OAMENII CARE SE CRED MASURA TUTUROR LUCRURILOR!!!!!!!!

Ok, ok, nu ii urasc- urasc, dar ii detest putin asa…de exemplu: tie nu iti place ca eu am celulita si port pantaloni scurti si perorezi despre cum ar trebui dolofanele cu celulita sa nu poarte pantaloni scurti. Ba mai si postezi si tanjesti dupa like-uri! Mai prost e ca si primesti! C’mon, oameni, e vara si mie uneori nu imi place mutra ta, dar nu ma apuc sa scriu pe facebook ca ar trebui sa porti burka. 

Acum e la moda aia: nu va postati in costum de baie, papuci de plaja, in piscina sau pe sezlong, whatever….ok, „get a life” cum zice englezul. Nu trebuie sa imi dai like daca nu vrei, nu te obliga nimeni sa te holbezi la costumul meu de baie, burta mea, degetele mele sau plaja pe care stau. Nu imi trebuie nici lectii de buna purtare sau maniere, parerea ta docta samd. Sigur, daca postez poza inseamna ca imi asum reactiile, dar la fel de sigur, daca tu comentezi aiurea, asuma-ti faptul ca o sa iti raspund cu aceeasi moneda. Pana la urma, de mai bine de jumatate de secol femeile sunt libere sa poarte costum de baie, pantaloni scurti, decolteu cat vor ele de adanc…nu iti place, te uiti in partea cealalta. Altfel e ca si cand ai spune ca violul e justificat pentru ca ea era imbracata provocator. Nu, nu e! 

Eu nu merg la mare anul asta, cel putin nu cred ca o sa ajung, dar promit ca pun poza in costum de baie daca ajung. Si una cu degetele in apa, si aia cu genunchii si marea si ce vreau eu. Nu iti place, unfriend please, ca este evident ca nu impartim un principiu de baza: se cheama libertate, gen! 

Week-end perfect…

1. Pai in primul rand pentru ca am convins-o pe mama sa vina si am mers prin centru si am baut cafea si a fost frumos…acu’, serios, Centrul Vechi e minunat in weekend dimineata. Inafara de credinciosii de la Stavropoleos si grupuri imense de turisti straini, nu cred ca am vazut prea multa lume…

2. Am si dormit la pranz ceea ce s-a dovedit mai mult decat reconfortant. E uimitor ce pot face 30 de minute de somn din om. 

3. Am mers la film: Wonder Woman. Mi-a placut mult. Acum vreau sa fiu la loc satena, vreau sa merg la sala si cred ca ar trebui sa stea mama mai mult ca am nevoie de terapie: pe bune, am fost singura psihopata care a plans si a ras alternativ pana la final….crazy, told you! 

4. Ca tot vorbim de paihopata, bai, il iubesc pe Sasha se mor, dar azi am avut cateva secunde in care am contemplat ideea de a-l intepa cu furculita, in mana. Nu e de ajuns ca toata ziua a trebuit sa repet de 10 ori fiecare cerinta si ca nu ma asculta decat daca adaug la final „ca altfel….(inserati ceva gen iti iau inghetata, mergem acasa, inchid tv), dar mai nou se si lupta cu mine cand ii spun sa ia mana de pe ceva. Acel ceva era azi o chestie pe care nu avea voie sa puna mana din motive obiective si careia nu voia sa ii dea drumul. M-am gandit sa il si musc ca varianta secunda, dar a deschis pumnul pana la urma. Cred ca pot sa pun asta la lucruri bune, cred! 

5. Revenind la lucruri mai normale la cap, mi-am luat o fusta. Ok, nu e normal la cap cand nu mai ai bani, dar e frumoasa si e de fapt cadou intr-un fel ciudat (ce nu face omul sa isi justifice dependentele?!). Asta dupa ce ultimele achizitii fusesera pijamale si pijamale. Cred ca totusi ies din depresie sau ceva. 

6. Incep sa sufar de „sindromul Stockholm” al parului. Acum ca m-am decis ca il fac saten la loc, parca nu mi se mai pare odios. Desi nu pot spune nici ca imi place, puii mei…sunt intr-o disonanta cognitiva si nu stiu ce vreau. Adica stiu, dar nu stiu cum sa obtin si deja am fobie de vopsele, alergii, coafezi. Ma mai enerveaza si hainele care arata altfel din pricina de culoare generala diferita, dar redescopar cat de mult imi plac negru albastru alb…da, sunt un cliseu, nu ma pot abtine! 

7. Am chef (desi e cumva ciudat sa zic asta cand nu prea am energie sa ma si apuc, dar am chef) sa merg din nou la sala si sa fac sport. Nu stiu daca mi se trage de la Wonder Woman, luna noua sau faptul ca imi atarna burta cand ma uit in oglinda, dar who cares…sa privim partea buna a situatiei, zic! 

8. Desi lui Ivan i-au iesit iar leucocite in urina, cumva reusesc sa nu intru in cea mai neagra depresie. As fi mult mai fericita daca ar avea si urina aia curata si as putea sa ii fac vaccinul, dar poate data viitoare…sa ne tineti pumnii! Macar nu trebuie sa ia antibiotic in plus, deci poate ca e de bine totusi. 

9. Acum ca avem platita operatia ma simt putin mai bine, nu mai am si grija asta, dar acum incepe sa ma urmareasca grija cealalta, frica de operatie si de infectii pana la operatie si faptul ca e cald si Ivan se incinge, transpira mult si nu prea mananca in mod natural ma face sa imi pierd usor mintile. Dar parca eram la ora de chestii pozitive, deci pot sa declar ca inca nu le-am pierdut complet, e bine! 

10. Am mancat ca o vacuta scapata in porumb (remarcati diminutivul, sunt aproape draguta cu mine!). Partea buna e ca, exceptand ziua de azi, am mancat relativ sanatos. Poate chiar reusesc sa dau jos un kilogram si poate scap si de burta aia…deci sunt optimista in ciuda apetitului crescut (asta e premiera!). 

Hai ca a fost frumos! Mai vreau! 

Ganduri si vise

Sufar de o afectiune psihica tare ciudata, nu cred ca o pot numi altfel la cat de puternica e, bizareria vine tocmai din faptul ca o constientizez, si mai marea bizarerie vine din faptul ca desi stiu cat de incredibil suna tot, cumva in capul meu are sens…macar un pic. Afectiunea mea amesteca la foc domol si apoi din ce in ce mai arzator putina schizofrenie, o doza buna de anxietate ca fara ea nu se poate, niste ocd care ma toaca marunt marunt si un strop de depresie cum ii sta bine oricarei dive cu ochi de caprioara si blana  de pisica ragdoll ….

….vin acum si cu exemplele, ca sa fie treaba clara. Citeam la un moment dat una dintre cartile mele favorite, a lui Cortazar, si asa ma pierdusem in cartea aia ca mi se parea ca as putea vedea oricand un pinguin albastru sau as putea asculta oricand o voce de dincolo la telefon. Reciteam Veacul lui Marquez si asteptam sa ma invalui in fluturi galbeni. Pana si mirosul il simteam uneori. Daca ma incumet sa urmaresc un serial cu vampiri sau demoni, ma astept sa ii vad batand la usa sau incercand sa ma convinga sa ii poftesc in casa, ba chiar tresar la umbre si puncte imaginare pe pereti…

…unii ar zice ca am o imaginatie prea bogata, altii ar zice ca nu sunt tocmai sanatoasa (am incercat si eu o analiza succinta mai sus), cei mai draguti ar zice ca sunt un spirit boem si ca Sasha cu mine seamana…

….uneori ma gandesc ca vine de la zodie. Zodie si ascendent, adica. Leu cu Rac, asa combinatie bipolara nu a vazut nicio astrograma pana la mine. Ora proasta incare m-am grabit sa ma nasc m-a condamnat la toate. Mi-a zis mie astrologul ca de-aia am pierdut, de-aia si castig, de-aia sufar cu tragedii interioare, dar folosesc si coltii cand rana e prea adanca, de-aia ma indoiesc si pendulez intre dragoste pasionala de sine si „viatameafaraeinuaresens”…

….e atat de cald afara si mi se inchid ochii in timp ce ii privesc pe micii tartori personali si minunati dormind si iar ma trezesc visand cai verzi pe pereti. Dar macar astazi am facut inca un pas spre bine si, cine stie, poate o parte din vise, alea bune, chiar se implinesc. 

Later edit: mai rau e cand se adeveresc, chiar si partial, alea rele 😦

Despre Ivan cel golan 

Nu stiu de ce ii zic asa, cred ca i se potriveste, ma refer la ochii aia insinuanti si smecheri si la zambetul ala care topeste inimi, ma refer la cat e de prietenos cu oamenii si timid cat sa atraga atentia….ma rog, sunt cioara, am mai zis, dar trebuie sa scriu chestiile astea despre el pentru ca ma fascineaza si uimesc deopotriva. Deci: 

1. Ivan, nu merge inca, dar nu pentru ca nu ar putea, ci pentru ca are un simt al conservarii aparte. Nu se arunca deloc cu capul inainte, e foarte atent si daca simte ca se dezechilibreaza chiar si putin, prefera sa se aseze sau sa se prinda de perete…

2. Se joaca frumos si cuminte cum Sasha a facut abia dupa 2 ani. Isi ia o jucarie si isi face de lucru, ia o masinuta si o plimba prin toata casa, ia trotineta sau premergatorul si il inpinge voios pana unde vrea sa ajunga. 

3. Ceea ce imi aduce aminte ca are o minte incredibil de practica pentru varsta lui. De exemplu, vrea sa ajunga undeva, stivuieste jucarii sa ajunga, vrea sa dea ceva de sus, trage lucruri de sus pana ajunge la ce isi doreste sau lucrurile alea angajeaza in cadere jucaria dorita, vrea sa intre undeva, pandeste ca un uliu usa si grabeste deabusileala ca sa intre, ba si pune o mana, un picior sau capul ca proptea, recent am lipit usile la dulap cum ii faceam lui Sasha, el a inceput sa le dezlipeasca imediat.

4. Nu stiu cate cuvinte avea Sasha la varsta lui, dar Ivan caraie continuu in limba lui. Si asculta orice ii spui si raspunde ca atare prin gesturi si reactii…e uimitor cat de matur pare, desi arata ca un bebelus mai mare. 

5. Are un temperament vulcanic de acum. Protesteaza chiar si cand asculta, tipa sau urla de-a dreptul daca nu ii convine ceva sau frate-su ii mai da o scatoalca, sare de-a propriu la bataie daca e suparat…

Cam atat deocamdata, dar promite 🙂