Nu am titlu

Stau şi mă uit lung la ele…sunt 4, primele 4 pe care le-am folosit, deja nu îi mai sunt bune, îi sunt mici, el bea acum cu flux 2 si ar putea ajunge la 3 picături într-o lună. Eu stau şi mă uit la ele de fiecare dată când fac curat şi de fiecare dată le las acolo, nu le arunc…creşte, bebele meu Ivan creşte şi eu, ca şi la Sasha, dar parcă mai disperată decât atunci, nu vreau să trec mai departe. Cumva, prima dată a fost mai simplu. Am cam ars etapele uneori de frică şi relaxarea de a fi stăpână pe situaţie venea cu noi frici de fiecare dată. Atunci mă bucuram când trecea o perioadă, era ca o victorie, în plus aveam mereu în suflet perspectiva următorului. Acum că ştiu că nu va mai fi un următorul e greu şi dezolant şi, cumva, mă face să mă simt golită de conţinut…mda, bizar, recunosc, cu atât mai bizar cu cât nici măcar nu am recunoscut vreodată faţă de mine însămi că mi-ar plăcea trei copii…deşi glumeam pe tema asta…ei, bine, eu nu o să fiu mamă de 3, iar mintea mea trebuie să se obişnuiască şi ea cu asta. Totuşi, dacă ar trece timpul ăsta mai puţin repede, ce bine ar fi! Sunt redundantă. Ştiu. Mintea mea funcţionează în cercuri concentrice de câtva timp şi, pe aici prin casă, alături de ei doi, lucrurile sunt ciclice…la fel şi ideile din cap. Acum mă lamentez şi îmi vine să plâng că nu o să mai văd picioare zbârcite de nou născut, că nu o să mă mai chinuiesc să alăptez chiar şi o amărâtă de lună, că nu o să mai am surpriza unui chip care a crescut în mine şi pe care simt că îl cunosc de când lumea deşi habar nu aveam cum arată, peste o oră, când o să se trezească ei din somn o să fie momentul…”dar nu vă faceţi adolescenţi odată”! Vor urma pe rând euforia primelor hohote ale lui Ivan şi poveştile grozave ale lui Sasha, nervii făcuţi de dezordinea unuia şi mârâiala celuilalt, dorul de ducă, remuşcările şi epuizarea de seară de tipul „noi nu o să mai avem niciodată timp de noi”… mai trist e că ştiu că o să treacă şi astea şi că deşi sunt sigură că trăiesc cele mai frumoase momente din viaţa asta a mea, parcă nu am timp să mă bucur de ele aşa cum aş vrea.

Reclame

Săshisme…din nou

Sasha: Printesele poartă rochiţe…da, poartă rochiţe!

Eu: Şi prinţii ce poartă, mami?

Sasha: Prinţii poartă haine. Prinţesele poartă rochiţe şi prinţii haine.

…………

Sasha către Prinţesa lui imaginară: Eşti tare frumuşică…nu plină, frumuşică!

Eu:?!

…………

Sasha: O ţin în braţe pe Prinţesa asta că plânge! (Mai nou are nişte prinţese imaginare de care are grijă)
Eu: Păi bravo, eşti un fel de prinţ salvator sau ce eşti?
Sasha: Nu, sunt ambulanţă!

………………

Sasha catre mine:
– Eu nu sunt „prietenia este magica”, nu sunt cal! (Faza cu prietenia e dintr-un desen animat cu ponei)
– Nu esti cal?
– Nu, nu sunt!
– Dar ce esti tu, mai, Sasha?
– Sunt pirat!

………….

Sasha se joaca:
– Ma duc la spital cu Salvarea ca am uitat telefonul si portofelul.
– Pai daca mergi cu Salvarea ce esti, mami, sofer sau doctor?
– Doctor!
– Oooo, bine, domnule doctor!
– Nu sunt „domnule doctor”!
– Pai nu ai zis ca esti?
– Nu sunt „domnule doctor”, sunt „baietel doctor”!

………..

Sasha: – Ursuletul, ce mananca ursuletul?
Eu: – Nu stiu, ce mananca?
Sasha: – Ursuletul mananca humus….

…………..

Ana si Andrei (finii) cu Sasha se joaca, se alinta, se hlizesc. La un moment dat Sasha ii ia in brate romantic si se uita in ochii lor. Apoi le spune:
– Milidge si Doig…

…………..

Sasha de dimineata imi intinde palma goala si imi zice:
Sasha: – Mananca!
Eu ma prefac ca mananc.
Sasha: – E foaaaarte buna…e o inimioara. E cu cacao si e dulce!
Oh, my heart!!!

…………..

Sasha, tot la masa. Cristina il intreaba:
Cristina: Ce vrei, am mazare sau fasole?
Sasha: Fasole green!

………….

Sasha si cu mine la masa.
Eu:- Sasha, zi ce vrei: rosie, ardei sau castravete?
Sasha: – Inghetata de vanilie!

………………

Ivan plange isteric (foame, oboseala, chestii bebelusesti). Ii spun lui Sasha:
– Du-te si tu si zi-i: De ce plangi, bebe? Nu mai plange, mai, bebe!
O ia la fuga spre sufragerie. Eu in urma nu aud nimic. Cand ajung, Sasha il filma cu telefonul cum plangea!

………………

Sasha se uita la un desen animat cu Pluto si rade…din cand in cand exclama:
– Iooooi! Iooooooi!
Concluzie: sangele de ardelean al bunicului apa nu se face. Sa speram ca se opreste aici.

……………..

Eu: Sasha, unde ai vrea sa mergem in vacanta, in Spania, Italia sau Grecia?
Sasha: La Metro!

……………….

Sasha catre Ivan care plangea:
– Mai, nu mai plange, mai, fii om!

………………..

Sasha la somn: Nu vreau sa fie noaptea intuneric, vreau sa fie lumina!
Eu: ….
Sasha: Pai sa conving eu intunericul sa fie noaptea lumina!
Eu: …….wtf?!

 ………………….

In masina, un bou pune frana si Sorin incepe sa ii zica „de bine”. Sasha ii tine, in fundal, isonul cu „mitziigatzi”. La stop individul lasa geamul si peroreaza despre „tinerii din ziua de azi”. Sorin se enerveaza. Sasha in fundal are un discurs complex despre faptul ca e important sa fie in masina cu tati si domnul il deranjeaza.
Ma buseste rasul , Sasha:
– Mami, ce razi ca oooo…..printesa!

……………..

Sasha: Mie imi plac doua culori!
Eu: Ce culori?
Sasha: Imi place albastru!
Eu: Si a doua?
Sasha: Mmmmmmm….rosu, imi place rosu!
Eu: Si verde, nu iti place si verde?
Sasha: Ba da. Imi mai place si transparent!

 ………………………
Sasha ieri:
– Maine merg in parc cu Lili si ma intalnesc cu Miedeiaa! (Happy face)
– Cine e, mami, Medeea?
– O fetita…frumoasa!
– Cum arata Medeea?
– Are parul asa…patrat, galben sii…are chilotei.
Medeea nu a venit azi la intalnirea din parc. A plecat in vacanta. Sad face! :)))
…………………….
E a doua oara cand Sasha se emotioneaza ascultand o melodie si incepe sa planga. Nu stie nici el de ce, dar…
– Ma doare pipeptul!
– De ce, mami?
– De la plans!
My heart melted!

Radu Ivan – botezul

Mda, am botezat copilul cel mic şi evenimentul, ca orice eveniment în familie, nu putea să treacă pur şi simplu. Pe lângă deja tradiţionalele „bârfe şi nemulţumiri” ale celor două bunici, am avut însă parte şi de câteva momente unice (a se înţelege hilare) din partea aripii tinere a familiei. Nu, nu proaspăt botezatul a ieşit în evidenţă, deşi dacă ar fi să fiu sinceră, a fost cel mai cuminte bebeluş pe care eu l-am văzut vreodată. Pot certifica aşadar că nu a scos un sunet de nemulţumire (ei, bine, poate că unul a scos, dar nu a fost plâns sau măcar scâncet) toată ziua. A cooperat la îmbrăcat-dezbrăcat, a fost cuminţel în biswrică, s-a bălăcit fericit în cristelniţă, a râs la naşă şi la popa care l-a gâdilat cu mir, a luat de bună-voie şi mulţumit împărtăşania, a dormit frumos la restaurant….deci nicio reclamaţie.

Cu Sasha însă, lucrurile au stat altfel…Kevin din „Singur Acasă” sau Denis din filmul care îi poartă numele ar putea fi destul de invidioşi. Din momentul în care am ajuns la biserica nu a stat locului o clipă…poate doar pe jos cateva secunde. A alergat-o pe Ana Delfina de suntem siguri că a slăbit aproximativ 5 kilograme cu această ocazie, iar când spun alergat încercaţi să vă imaginaţi exemplarul de 3 ani fugind besmetic şi gâlgâind de râs pe scări, prin curte şi prin biserică în timp ce preotul îşi făcea treaba, iar noi mimam solemnitatea. Punctul culminant nu a fost acela în care bebe a fost scufundat în apă, ci clipa în care cu ochii mari de groază Ana ne-a anunţat că Sasha a intrat în altar şi ea nu poate să îl scoată. L-a scos un preot râzând şi cu o prăjitură cu mere în mână.

Uimitor a fost că deşi copilul meu s-a comportat ca şi când ar fi fost posedat, preoţii s-au amuzat teribil, nu am remarcat nici măcar o grimasă, numai râsete înăbuşite …

La terasă, în timp ce noi socializam cu copilul mic la purtător, cel mare s-a dezmăţat chinuind pe rând: bunica paternă, pe febleţea lui Oana, Ati, Andrei Delfinul şi pe cealaltă febleţe a lui Ana Blondă pe care a reuşit să o ducă în rochie mică şi sexy în faţa băii bărbaţilor de după a cărei uşă i-a făcut „cucu-bau” până când a cedat rugăminţilor şi a ieşit de acolo lăsând-o să îl aducă la mesele noastre.  Nu a vrut să se lase convins să doarmă până la ora 2 când chinhuit de oboseală şi hipersolicitare a făcut o criză de plâns de jumătate de oră care s-a prelungit cu mini-crize de plâns nocturne şi matinale…oh, yeah!

În rest suntem bine şi sănătoşi. Am supravieţuit evenimentului, eu sunt cât malul şi mă oripilez la pozele care mă conţin…dar who cares now!