3 zile departe de ei

Doar 3, trăite ce-i drept pe un pat pe spital, confortabil în felul lui, cu linişte, o carte bună şi încă un început de carte, cu colege de camera haioase şi cu probleme mult mai grave (ceea ce întotdeauna te face să gândeşti pozitiv, dar îţi şi alimentează ipohondria) şi cu o lecţie pe care sper să nu mi-o amintească nimeni prea curând. Mi-a fost dor, prea dor de Sasha şi de Sorin, mi-am dat seama că oricâtă linişte, oricât somn, oricâtă odihnă şi oricâtă grijă medicală nu pot ţine loc iubirii de acasă. Mi-am dat seama că fără unul dintre ei nu mai sunt completă şi că niciunul singur nu poate să îmi umple golul lăsat de ceilalţi. Mi-am dat seama că mă tem pentru micul RM şi că vreau să fie sănătos, să stea la locul lui şi să vină când va trebui şi că deja e şi el o parte mititică din inima mea. A fost greu, dar sunt acasă şi acum e bine.

Reclame