Sasha, lately (1)

Sasha ne simte lipsa, din ce în ce mai tare, o arată prin tot ce face…mă simt vinovată extrem că peste orele lungi şi dese de muncă ale tatălui, s-a adăugat şi incapacitatea mea temporară de a-l compensa…ca energie, distracţie, tot. Aşa că Sasha face tot ce poate ca să atragă atenţia. Strică, împinge limite, face gălăgie, mizerie, prostii…vorbeşte mult, şi ce trebuie, şi ce nu, trânteşte tantrumuri şi câte şi mai câte. Printre astea, sunt şi lucruri care îmi topesc/frâng inima de nu mai pot să o adun la loc.

  1. E seară, i-am zis că nu mai are voie să se joace cu telefonul la culcare şi încerc să îl adorm fără. Mă prefac, prin urmare, că dorm şi eu (nici nu e greu, de cele mai multe ori reuşesc chiar înaintea lui). El mă mângăie în cap, apoi mă călăreşte. Eu fac tot posibilul să protejez burta de şuturi şi ghionturi, până când, la un moment dat, îl văd cum se lasă în jos şi o pupă…pe ea, pe burta care mă plângeam că mă doare….
  2. Sasha mă întreabă în fiecare dimineaţă dacă trebuie să plec la serviciu. Răspunsul nu îi este pe plac de cele mai multe ori, dar cel mai rău este în week-end, când are senzaţia că stăm cu el şi de-aia nu plecăm. Când ne vede împachetându-ne de drum, începe să plângă amar.
  3. Suntem la uşă, ţipăm că plecăm, îl chemăm la pupat şi alintat. Nu vine, stă cocoţat pe canapea şi ne ignoră, pe modelul, poate dacă nu văd, nu mă doare…noi îl chemăm, el nu răspunde…la un moment dat îl anunţăm oficial că plecăm oricum. El strigă din vârful buzelor…”Plecaţi!”
  4. Vin de la serviciu. Îl aud chiţăitor de la uşă. Intru şi apare topaind şi strigându-mă. E momentul în care Bona îmi spune că la trezirea din somnul de amiază a luat poza cu mine şi Sorin de la nuntă în braţe şi a început să plângă…de dor. (povestea asta e cu atât mai amară cu cât îmi răscoleşte propriile drame. Când tata a plecat, aveam cum vreo 2 ani mai mult decât el. Îmi amintesc clar că îl vedeam prea rar şi îmi era dor de el şi că aveam o poză cu el ascunsă pe dulapul din dormitor. Biata mama, credea că dacă nu o văd, nu ştiu de ea, dar eu mă urcam şi o luam de acolo şi plângeam cu ea în braţe până oboseam, apoi o puneam la loc să nu ştie nimeni. Ştiu că Sasha nu ar trebui să simtă ce simţeam eu, dar nu mă pot abţine să nu mă identific…şi mă doare, de două ori acum.)
Reclame

Care e părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s