Despre bone, numai de bine

Eu am auzit poveşti de groază cu bone. Multe! Am auzit poveşti cu doamne care promit marea cu sarea şi apoi dispar ca măgarul în ceaţă fără niciun fel de preaviz. Am auzit de bone care nu fac nimic din ce le ceri, care lasă casa cocină când pleacă, bone care nu au grijă de copii, care fură, care mint, care şantajează părinţii disperaţi…am încercat să mă asigur că nu o să trec prin aşa ceva şi nu am căutat bonă pe un site, nici măcar prin agenţie. Am căutat un om care să fie recomandat şi verificat de altcineva înaintea mea, nu de oricine altcineva, ci de o persoană de încredere în a cărei judecată să mă încred…dar, ce să vezi, atunci când e să o păţeşti, o păţeşti oricum.

Bona lui Sasha a părut persoana perfectă la început. Avea referinţe excelente atunci când a venit la noi, în plus era tânără, iar Sasha este un copil dinamic care ar fi scos sufletul dintr-o femeie peste 50 de ani cum sunt majoritatea bonelor. A venit cu câteva probleme…faptul că avea un copil mic care era posibil să se îmbolnăvească, probleme de familie care îi mai dădeau peste cap viaţa şi dezavantajul că nu putea ajunge mai devreme de ora 8.30-9 dimineaţa şi nu putea pleca mai târziu de ora 5 după-amiaza. Am căutat soluţii pentru ca „relaţia” noastră să funcţioneze. Am fost dispusă luni întregi să merg cu ratb-ul pentru ca ea să nu trebuiască să-şi trezească fiul prea devreme, am mers şi i-am luat copilul de la grădiniţă şi când îmi era rău, şi când mă simţeam slăbită, pentru că voiam pe cineva de încredere, blând şi cald cu copilul meu. Iar ea aşa părea, caldă, blândă şi răbdătoare. Mai făcea şi una-alta prin casă, de bună-voie, se oferea uneori chiar să facă lucruri în plus. Nu am acceptat mereu, asta pentru că nu îmi place să cer omului mai mult decât poate duce, chiar dacă uneori mi-ar fi fost de folos. Am avut pretenţii simple: să păstreze casa curată în limitele decenţei (pentru că eu nu puteam să mai fac curat seara când mă întorceam de la serviciu), să îi gătească uneori lucruri simple lui Sasha (piure, salată de crudităţi, o porţie de paste), să calce dacă are timp şi, evident, să iasă cu Sasha afară şi să se joace cu el (nu, nu să îl lase la televizor cu orele sau să îi pună telefonul/tableta în braţe şi să uite de el). Dacă a respectat sau nu, e greu să ştiu, căci nu am simţit nevoia să pun camere de supraveghere, deşi poate că ar fi trebuit, dar ştiu cert că televizorul era deschis mai mereu când ajungeam acasă, că Sasha stătea prea mult cu telefonul şi că uneori găseam masa lui Sasha murdară şi gunoi sub cuvertura de la pat. Am acceptat chiar şi 3 săptămâni în care a venit zi de zi cu copilul ei care era în vacanţă şi nu avea unde să îl lase, 3 săptămâni în care copilul meu a suferit din cauza lipsei de atenţie şi a agresivităţii unui băieţel mai mare şi mai versat. Am trecut cu vederea tot, până când am ajuns într-un punct în care nu am mai putut duce fizic efortul. Şi atunci am cerut ceea ce stabilisem că voi primi de la bun început: un program cât de cât fix, nu ore de venire care să depindă exclusiv de planurile din ziua aia, care au variat (uneori fără să anunţe nimic) de la ora 9 şi 15 la ora 11, pentru că avea întâlnire cu avocatul, am cerut să îşi facă treaba cu Sasha, să nu îl mai lase ore întregi pe telefon sau la tv doar pentru confortul ei personal, să-şi rezolve problemele personale în zilele libere, şi aşa multe (nu a existat lună în care să nu aibă 2 zile libere în timpul săptămânii, a fost liberă şi plătită în timpul concediului nostru de două săptămâni, nu a venit niciodată în week-end şi, mai mult, a primit jumătăţi de zi libere când Sorin nu trebuia să meargă la serviciu) şi să nu mai ceară program preferenţial decât dacă nu are de ales. Şi-a dat silinţa fix…2 zile, apoi a întârziat fără să anunţe 3 ore şi când într-un târziu a venit, a spus că oricum de la 1 octombrie are de gând să plece din ţară. A fost clipa în care mi-am dat seama că nu am cu cine discuta şi că trebuie să găsesc o soluţie. I-am spus şi ei asta, în mod repetat, timp de mai bine de o lună şi jumătate. Lună în care, conform zicalei, şi-a dat arama pe faţă. Întâi a încercat să facă tot posibilul să rămână. Brusc, plecarea ei din octombrie nu mai era sigură, brusc copilul se putea trezi mai devreme, se găseau soluţii şi pentru grădiniţa celui mic, brusc se putea aproape tot. Apoi, pe măsură ce lucrurile au devenit clare şi a înţeles că şederea ei se apropie de sfârşit, a început să neglijeze tot (nu mai făcea aproape nimic în casă, pe Sasha nu ştiu dacă l-a neglijat, dar am surprins-o de nenumărate ori permiţându-i lucruri pe care nu avea voie să le facă, a început iar să întârzie şi să îmi răspundă cu obrăznicie când îi ceream socoteală), iar culmea a fost acum, cu nici 3 zile înainte să plece când m-am trezit cu un telefon prin care mă anunţa că ea nu are de gând să mai vină de luni pentru că trebuie să ajungă cu copilul la spital pentru o hernie inghinală şi nu poate să mai amâne pentru că de pe 1 are alt job. Un alt job de la care va lua bani pe care nu poate să îi piardă. Este de prisos să spun că era plătită până la finalul lunii, că şi-a luat în 5 luni, zile libere cât pentru un an şi că au fost toate plătite. Este lesne de înţeles şi că nu am putut decât să accept, cu furie şi frustrare nereprimate, faptul că am fost păcălită şi batjocorită …pe banii mei, cum zic românii. Nici nu vreau să îmi amintesc că în urmă cu câteva săptămâni am scris o recomandare care să o ajute la găsirea unui nou job. Mi-e greaţă doar când mă gândesc şi nu pot să spun decât că îmi e clar că nu o voi recomanda, personal, nimănui…niciodată.

Reclame

Care e părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s