Despre empatie şi umanitate

Sunt laitmotivul ultimelor zile…toleranţa, empatia, umanitatea…fie că este vorba despre refugiaţii care au împărţit lumea în două, fie că este vorba despre oamenii din jurul nostru care au nevoie de ajutor. Nu pot să nu remarc în România lipsa de umanitate, la cel mai elementar nivel, dacă vrei. Nu ne uităm la omul căzut pe stradă decât ca să-l hulim că e beţiv, nebun sau drogat (în funcţie de vârstă, sex, aspect). Nu ne gândim niciodată dincolo de aparenţe, prin urmare nu simţim niciodată nevoia să intervenim. Tot ce este altfel ne sperie, tot ce iese din aria noastră de confort, ne face să întoarcem privirea. Am văzut zeci de oameni adunaţi în jurul unor răniţi din accidente, zeci de figuri transfigurate în momente în care semenii lor aveau nevoie de ajutor…dintre ei, prea puţini făceau mai mult decât să privească. Suntem spectatori ai suferinţei şi am senzaţia că faptul că nu suntem noi „acolo” ne face să ne simţim mai bine. Ne ferim de cei care au probleme de parcă problemele, ghinionul, neşansa sau boala lor ar fi molipsitoare. Facem aşa şi apoi susţinem cu voce tare că suntem creştini. Nu suntem! Nu suntem nici măcar oameni când ne comportăm aşa! A nu face nimic este uneori sinonim cu a face rău. Şi nu avem nicio scuză pentru indiferenţă şi răutate. Propria suferinţă, propriile tragedii nu sunt niciodată un motiv să fim răi. Am o colegă, a trecut prin momente dificile, dar niciodată nu şi-a pierdut credinţa şi face tot ce poate să facă bine. Nu sunt ca ea, nici nu cred că pot, dar sunt sigură că nu doar atitudinea religioasă te face să fii om. Cred în felul meu, mai puţin dus la biserică, şi sunt convinsă că iubirea, acceptarea necondiţionată, bunătatea sunt valorile oricărei religii. Poate dacă am uita că ne închinăm şi îmbrăcăm diferit, am învăţa să trăim cu adevărat. Am obosit de atâta dezbatere. Ce trebuie să se întâmple se va întâmpla oricum, de ce trebuie să aruncăm cu atât de multă ură. Am văzut astăzi articolul ăsta. Mi-a adus aminte de spiritul civic al altora şi de o ştire pe care o scriam zilele trecute, în care oamenii treceau indiferenţi pe lângă un om al străzii bătut în plină stradă. Când o să învăţăm să fim oameni şi mai ales cum? Mi-e pur şi simplu groază când mă gândesc că o să-mi cresc copiii într-o societate ca asta! Din păcate nu ştiu ce aş putea să fac.

Reclame

Care e părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s