Copiii perfecți au zile impefecte

Ok, soarele meu, luna și stelele mele (da, inspirație Dotraki 😉 ) a avut si prima lui criză de nervi greu de manageriat și de înțeles (tantrum, cum zic americanii). A fost un moment sublim, nimic nu îl anunța, decât poate starea mea mizerabilă din ziua aia pe care, sincer, o cred vinovată și pentru isteria copilului, căci mititelul este un barometru perfect al nervilor mei încă din viața intrauterină, mă rog, nimic nu o anunța după cum spuneam. Eu gătisem isteric în încercarea de a mă calma, făcusem curat căci le așteptam pe Oana și pe Irina și ne jucam veseli nevoie mare cu baloanele de săpun. La un moment dat Sasha a găsit minunată ideea de a lua recipientul și a împrăștia apă clăbucită pe jos. Eu, ca o mamă înțelegătoare care abia făcuse curat, totuși, i-am zis că NU și că putem orice altceva! În mod evident el nu a fost de acord cu mine și a început să se încăpățâneze vocal. Eu am decis că, decât să ne certăm, mai bine îndepărtăm de noi baloanele discordiei… și atunci a început potopul….de lacrimi, istericale și reacții greu de descris. Și de o parte, și de alta, că doar eu sunt un adult responsabil care habar nu are să-și potolească propriul copil, ce naiba!? Pe scurt, el plângea roșu la față, transpirând abundent, incapabil să mă privească în ochi sau să reacționeze la vorbele mele altfel decât urlând și mai isteric, trântindu-se pe jos și lovindu-se mai mult sau mai puțin intenționat de mobila deasupra căreia pusesem mizeria aia de făcut baloane, iar eu calculam în minte cam ce naiba aș putea să fac. Am încercat pe rând să fiu blândă și iubitoare, să ridic tonul la el, să îl duc să îl spăl pe față, să o sun pe mama (psiholog! ) și în final să plâng cu el rugându-l să înceteze că eu nu știu ce să îi mai fac. Matur, huh?! Mdeci, da. Într-un târziu, mama care era în excursie pe la mănăstiri să se liniștească/recreeze (ironic sau ce?) a răspuns, a vorbit cu mine și Sasha, ne-a calmat pe amândoi și totul a reintrat în normal. Sau aproape totul căci eu încă mă simt apăsată de faptul că nu am fost în stare să îmi înțeleg și calmez propriul copil, încă mă simt ultima mizerie umană că nu am reușit să găsesc o variantă prin care să îl educ fără să-i rănesc sentimentele și fără să-l fac să treacă printr-o așa criză emoțională. Să îmi fie rușine. zic!

Reclame

Care e părerea ta?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s