Azi

Dimineață, fac cafeaua și pregătesc micul dejun, tu mișuni ca de obicei prin bucătărie, ca de obicei prin jurul gunoiului…la un moment dat pleci și …..LINIȘTEEEEE! Ca și atunci când eram eu mică, asta e semn rău. Vin după tine și găsesc….asta:

10394493_10152485726564300_8942713148766216116_n

 

Lapte praf pe pat, urme de tălpi cu lapte praf, lapte praf pe parchet, pe oglindă, pe nasul și gura ta. Tu ai această față veselo-isterică și pui ba mâna în laptele praf de pe jos, ba în gură, ba în nas, ba pe oglindă. Analogiile mă năpădesc și tremur, dar râd.

Reclame

Ce mai facem noi

…și prin asta înțelegem, ce mai faci tu! Păi, să îți spun câteva. Alergi prin casă continuu, nu e noutate, încerci să bagi orice cheie în orice broască și de cele mai multe ori reușești, chiar dacă ea, cheia, sau ea, broasca, nu sunt neapărat compatibile…perseverența ta înfrânge însă voința lor. Cam așa faci și cu voința mea, mă străduiesc să fiu calmă, să fiu fermă, să fiu constantă în idei, principii, „nu”-uri, „da”-uri,  dar de cele mai multe ori sfârșesc prin a urla ca o isterică din temirice, în timp ce tu privești amuzat sau ușor iritat, țugui buzele, zgârcești nasul ăla perfect și spui ”u-huuuum!” (un fel de nemulțumire tânguită). Să îți dau și un exemplu. Eu în bucătărie pun de mâncare pentru tine. Tu te duci drept la aragaz, știi că anu ai voie așa că mă privești și comentezi pe limba ta.

– Nu, Sasha, nu ai voie!

– Dar de ce, pari să spui, deși silabele sunt altele și continui să tragi voios de butoane. E

Eu vin, te iau, te trec prin spate în timp ce mai verific o dată oalele și posibilitatea de a ți le auto-arunca în cap, apoi mă întorc. Deși nu trec în timp real nici măcar 20 de secunde, tu ești deja cu mâinile adânc înfipte în coșul de gunoi. Eu urlu ca o nebună cemorțiimăsicaușicumâinileîngunoicândțiamzisdeomiedeoricănuaivoieacolo. Tu răspunzi vesel și zglobiu, eu te iau pe sus, tu plângi isteric de nemulțumire….mdeaaa!

Vrei să mănânci singur, îți și reușește, e drept, fără linguriță sau furculiță. Tacâmurile sunt încă destul de complicate, dar începi să le deslușești.

Azi ai urcat prima dată scări fără să cazi, fără să te țin de mână…sunt atât de mândră de tine. Vii și mă iei de mână să mă duci acolo unde ai tu treabă, să te ajut, că doar ăsta e rolul meu. La fel faci și cu taică-tu, deși simt de pe acum că are mai multă autoritate în fața ta decât mine. Cu toate isteriile mele cu tot.

Ești pur și simplu minunat, dar asta nu e de azi, de ieri….și cam atât, Mă uit la tine și îmi aduc aminte ce spunea Oana, că parcă ești cu noi de când lumea, și te iubesc de nu mai pot.

Noutati (mai vechi)

Nu stiu ce naiba se intampla cu diacriticele, dar, well, nu e chiar o scuza pentru faptul ca nu am mai scris aici de o gramada de timp. Na, bine ca nu traim din asta, ca altfel ce ne-am face! Mai, Sasha, nici nu stii cat de complicata a devenit viata noastra de vreo doua-trei saptamani incoace. Mergi, in sfarsit mergi sigur, fara niciun fel de ezitare, si alergi, stangaci, amuzant, dar destul de sigur pe tine, iar eu una nu mai am nici energia, nici nervii sa alerg continuu dupa tine. Nu pare o declaratie de dragoste, dar chiar creed ca este. Nu cred ca altcineva pe lumea asta m-a facut sa fiu mai altruista, nu cred ca am rabdat vreodata mai mult de somn si de oboseala, si sincer, nu cred ca mi-am infranat mai mult vreodata nerabdarea si agitatia si isteria cum o fac cu tine. Da, ok, ma simt atat de vinovata fiindca mai strig la tine, ma enervez, ma smiorcai, nicidecum nu ma comport ca mama zen si minunata care as vrea sa fiu, dar asta nu inseamna ca nu te iubesc enorm. Si nu inseamna ca nu imi pare rau ca nu sunt mai mult asa cum ai merita sa fiu, perfecta cum esti tu.  Dar sa iti spun despre tine, ca sigur vei rade cu lacrimi cand o sa citesti, candva. Nu asculti deloc! In parc, toti copiii asculta indicatii simple de genul hai pe aici, nu ai voie acolo, tu nu! Niciodata! Ce vrei, vrei, si nu te intereseaza ce parere am eu. Daca, de exemplu, vrei sa urci de o mie de ori aceeasi bordura sau sa alergi prin iarba sau sa aduni mucuri de tigari de pe jos, orice argument, calm sau tipat, pe care ti-l aduc, orice incercare de a-ti distrage atentia se dovedeste profund inutila. Te urnesc de acolo doar pe sus cu tipete, urlete si proteste feroce. Si desi stiu ca e o etapa, si desi stiu ca e dreptul tau sa te enervezi si normal sa nu inteleg absolut orice vrei, ma doare ascutit, pana in suflet, orice planset al tau, orice suparare care imi arata ca nu sunt in stare sa te descifrez asa cum as vrea, sau asa cum banuiesc ca ar trebui sa faca o mama.

Ah, dar esti absolut minunat cand vii cu mancarea, apa, bavetica la mine si tropai pe loc ca un soldatel nerabdator ca sa primesti papa sau apa, dupa caz. Si esti delicios de-a dreptul cand imi arati exact ce vrei sa iti fac, sa te eliberez din carucior, sa te urc in scaunelul de masa, sa iti desfac o cutie sau sa te ajut cu vreo jucarie. Si cand vorbesti, mai ales atunci cand vorbesti pe limba ta si noi nu intelegem nimic, si razi si chicotesti si spui cuvinte complicate doar de tine stiute, atunci mor de dragul tau si ma intreb cum am reusit eu sa te aduc pe lume pe tine, fiinta minunata. Am uitat sa iti spun, nu mai esti chiar bebe, esti un baietel mare si frumos, dragastos si sociabil, afectuos si zburdalnic, si sunt sigura ca ar mai fi multe de spus, dar le uit, de/aia am si zis ca voi scrie aici cat de des pot. Cine stie, poate candva o sa si reusesc sa le astern pe toate pe hartie.

Lumina mea

…știi că așa îți zic, și exact acesta este adevărul, ești lumina mea…lumina pe care o văd mereu, indiferent cât de întuneric este în jur. Vorbesc în metafore, da, dar o să înțelegi cândva ce mult însemni tu  pentru mine, pentru liniștea și echilibrul meu. Astăzi am fost să vedem mormântul străbunicii tale, bunica mea, draga și buna mea bunică. S-a dus cu doar o lună și o zi înainte ca tu să vii pe lume și știu acum că așa a ales. A făcut ca lucrurile să fie mai ușoare pentru mine, căci ea știa cât de greu suport faptul că în viață există și moarte și știa că doar așa nu aș fi putut fi lângă ea, temându-mă pentru tine…iar eu m-am agățat tot de tine ca să trec mai departe, așa cum m-am agățat de tine ca să trec peste moartea bunicului tău și tu mi-ai dat o putere pe care nu știam că o am, puterea de a fi fericită chiar și când sufletul îmi plângea, doar pentru că te simțeam pe tine lângă mine. Astăzi te-am strâns în brațe și, deși eram paralizată de teamă, de angoase, de spaime existențiale, ți-am privit seninătatea, liniștea, bucuria și am reușit să respir….puțin mai bine decât alte dăți.